Duminica seara, la Zig-Zag cu Ion Cristoiu, de pe Antena 3, l-am intrebat pe Vladimir Tismaneanu daca e constient de ciorba damboviteana in care l-a aruncat peste noapte acceptul de a fi presedintele Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste.

Pe Vladimir Tismaneanu il stiu din 1974, cand si-a inceput colaborarea la Viata studenteasca in ipostaza de eseist. M-a surprins la vremea respectiva temeinica si larga cunoastere de catre junele filosof a maruntaielor comuniste. Abia din discutiile cu Vladimir Tismaneanu am inteles adevarul reliefat de multi cercetatori ai prabusirii comunismului: rolul fiilor de nomenclaturisti in naruirea dictaturii din interior. Provenit dintr-o familie de comunisti interbelici, veniti spre comunism din credinta si nu din oportunism, Vladimir Tismaneanu divortase de comunism inca din adolescenta, martor al framantarilor propriilor pa-rinti, dar si beneficiar al unor informatii din interior, refuzate celor care traiau si munceau in afara spatiului nomenclaturist. Inca de pe vremea colaborarii cu subsemnatul, am remarcat la Vladimir Tismaneanu o anume toleranta fata de adversarii mai mult sau mai putin fatisi, rod indiscutabil al educatiei din familie.

Nota asta de personalitate si-a spus cuvantul si in raspunsul la intrebarea mea privind riscurile pe care si le asumase acceptand presedintia Comisiei prezidentiale. Vladimir Tismaneanu a fost de acord ca nimerise intr-o realitate extrem de complicata. N-a trecut insa la un atac direct impotriva celor care au inceput sa se uite la el chioras in scris si oral. L-a retinut, probabil, sa nu fie dambovitean de-a binelea si anii petrecuti in mediul universitar american, unde adversarul de idei nu trebuie neaparat vazut ca unul care ti-a furat portofelul. Punandu-i intrebarea, stiam deja ce se intamplase pana atunci, dar mai ales intuiam ce se va intampla.

Constient