Ungaria isi consolideaza democratia parlamentara de tip occidental, intr-o formula foarte asemanatoare cu cea germana. O dreapta puternica este flancata de o stanga puternica. Optiunea tertiara asigura alternativa celor nemultumiti de stanga sau de dreapta, dar in parametrii liberal-democratici, iar orientarea nationalist-extremista este tot mai respinsa de electorat.
Intr-o fosta tara comunista, cu un partid care inainte de 1989 a deschis calea reformelor cu mult inainte de Gorbaciov, si unde, in prezent, insatisfactia sociala are o pondere importanta, legitimitatea stangii postmarxiste este indiscutabila. Dreapta raspunde, pe de alta parte, impulsurilor de rupere cu orice forma a trecutului comunist, dar si asteptarilor dezvoltarii moderne.
Acum, dupa noi alegeri, s-a vazut cu ochiul liber ca aceasta tara si-a consolidat echilibrul intre partide democrate si intre acestea si societate, ale carei optiuni, oricat de diferite, depasesc resentimentele populiste care, prin alte parti, alimenteaza formule dubioase.
Ce se-ntampla in Romania, din aceasta perspectiva? Cand spunem ca aici situatia este foarte complicata, folosim un eufemism.
Partidele de guvernare, mai intai. Unul, fost de stanga, actualmente neomologat de dreapta, altul, fost social-liberal, actualmente conservator, un al treilea, fost liberal, actualmente antiprezidential, plus fostul maghiar, actualmente cvasiminoritar maghiar, functioneaza intr-o devalmasie mediocra, manata permanent de spectrul algerilor anticipate.
Ajutat de un presedinte anti-establishment, sistemul coalitiei nu face atractiva politica democratica pentru societate. Nu doar ca dreapta nu stie ce face stanga, dar nici electoratul nu mai face distinctie intre una si cealalta.
Impresia este ca situatia a fost rezolvata de la sine de o oarecare inertie geo-politica alim
