Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Izvor de folclor

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 2 mai 2006 ·

Muzeul Etnografic din Reghin dispune de un bogat patrimoniu ştiinţific, grupat în 49 de colecţii: etnografie, artă populară, creaţie artistică, colecţii de arhivă.

Clădirea care adăposteşte muzeul este un monument de arhitectură, construită în 1892. Sunt expuse obiecte legate de meşteşuguri, port popular şi obiceiuri specifice văii superioare a Mureşului, văii Gurghiului şi o parte a Câmpiei Transilvaniei. Muzeul dispune de 5800 de obiecte, 13000 de fotografii şi diapozitive, 80 de filme, dar şi obiecte din ceramică şi icoane pe sticlă.

Impresii

Când treci de poarta Muzeului Etnografic, intri într-o lume demult apusă, cu căsuţe din lemn şi acoperiş de şindrilă. Satul amenajat în incinta muzeului ar rămâne fără farmec dacă nu ar exista bisericuţa din lemn. Drumul bisericii către locul în care se află acum a fost greu şi anevoios, aceasta fiind adusă din Mura Mare, unde a fost lăsată în paragină. Bisericuţa a fost reconstruită identic cu cea originală, păstrându-se zece stâlpi din Altar. În zile de sărbătoare, pricesnele şi cântările religioase ale corului bisericesc, încântă urechea celor din jur.

Colecţii

Muzeul Etnografic este special prin colecţia de artă populară de care dispune. Este prezentat modul în care, din ciorchinii de struguri copţi se face vinul, Muzeul având toate instalaţiile tehnice utilizate în trecut. Presa de ulei şi moara de apă, vâltoarea sau zdrobitoarea de struguri completează ansamblul arhitectonic, mândria întregului judeţ. Muzeul Etnografic este pe lista obiectivelor dorite de toate delegaţiile străine ce poposesc în Reghin. Delegaţia din Ungheni, Republica Moldova, a vizitat recent Muzeul Etnografic, plecând plăcut impresionaţi de cele văzute aici. Colaborările cu alte muzee din ţară şi străinătate au dus la îmbogăţirea patrimoniului cultural, relaţiile de prietenie materializându-se prin expoziţii şi cadour

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 4 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 59 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Dublu faţă de media europeană. În România, un un procent uriaș de copii se află în prezent în risc de sărăcie şi excluziune socială, potrivit UNICEF

HotNews acum 27 minute
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. Copii jucându-seFoto: Pxel / Alamy / Profimedia La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie d

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum o ora
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vlad Gheorghe, despre Clotilde Armand şi Vlad Voiculescu: Dacă ai urmărire penală începută, nu poţi fi candidat. Când era Dragnea, asta spunea şi el: ”Domnule, sunt nevinovaţi săracii, i-a luat Kovesi, sunt nevinovaţi până la sentinţa - VIDEO definitivă”

News.ro acum 3 ore
Vlad Gheorghe, fost membru USR, în prezent candidat independent pentru Parlamentul European, susţine că Vlad Voiculescu şi Clotilde Armand n-ar trebui să candideze la alegerile din 9 iunie, pentru că sunt urmăriţi penal. ”Nu are ce să caute un candi

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 6 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 3 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°