Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlament - Alesii se lasa cu greu educati

Publicat in Jurnalul, marți 2 mai 2006 · ·

Parlamentarii vor fi educati pe bani Phare sa nu (se) mai injure. Deputatii au adoptat chiar un proiect in acest sens, insa, paradoxal, chiar in sedinta in care si-au dat ok-ul "au gratulat-o" pe Monica Macovei, trimitand-o "sa se anticorupa undeva singura".

Codul de conduita al deputatilor a fost elaborat la sugestia si cu ajutorul consilierilor UE, in cadrul programului PHARE 2003: "Intarirea capacitatii administrative a Parlamentului Romaniei", componenta 3, bugetul intregului proiect fiind de 2 milioane de EURO, finantat integral de UE. Potrivit acestui cod, deputatii sunt obligati sa respecte disciplina in Parlament si nu au voie sa foloseasca expresii "de natura injurioasa, ofensatoare sau jignitoare". In cazul in care aceste reguli nu vor fi respectate, numele deputatilor nepoliticosi vor fi afisate la sfarsitul anului pe site-ul Camerei, pentru a fi cunoscuti de opinia publica.

COMUNICARE. Codul mai spune ca deputatii trebuie sa informeze regulat electoratul si cetatenii cu privire la activitatea lor din Parlament, sa spuna ce legi au adoptat. Deputatii nu au voie sa foloseasca informatiile obtinute in exercitarea mandatului in schimbul unor avantaje financiare si sunt obligati sa asigure "deplina transparenta" a averii lor. Pentru a le veni in ajutor, consilierii europeni au elaborat chiar si un "ghid practic" pentru fiecare deputat care ii invata in detaliu cum sa-si completeze in mod corect declaratiile de avere si de interese si ce sa faca in cazul in care primesc cadouri in timpul mandatului. Potrivit aceluiasi Cod, in cadrul Camerei Deputatilor se va infiinta un registru special pentru declararea calatoriilor in strainatate. Fiecare deputat va fi obligat sa declare Biroului Permanent calatoriile pe care le va face in strainatate mentionand cine (persoana fizica sau juridica) a platit transportul si cazarea, in cazul in care nu sunt platite d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 7 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 7 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 13 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 11 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 10 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 5 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 7 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°