Doru Oprişcan este singurul democrat care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru şefia organizaţiei municipale PD Târgu Mureş, în cadrul alegerilor care vor avea loc mâine. Oprişcan, a fost până în 2004 membru al PNL, însă a fost exclus din rândul liberalilor înainte de alegerile locale, împreună cu Mihai Poruţiu, pentru că s-a opus participării PNL cu un candidat propriu în cursa pentru Primăria Târgu Mureş. A intrat în Partidul Democrat la finele anului trecut, împreună cu Dorin Florea, ca membru al CODA Mureş, fiind unul din partizanii puciului prin care fostul lider al PD, Dinu Socotar, a fost îndepărtat de la conducerea filialei. Potrivit surselor noastre din interiorul partidului, Oprişcan nu va avea contracandidaţi la alegerile pentru şefia organizaţiei Târgu Mureş. Tot în această săptămână, sâmbătă, vor avea loc alegerile pentru conducerea filialei, în cadrul cărora singura candidatură previzibilă pentru funcţia de preşedinte este cea a lui Dorin Florea, după ce Dinu Socotar a renunţat acum două săptămâni la democraţi, înscriindu-se în Partidul Conservator. Oprişcan ne-a declarat că va candida şi pentru un post de vicepreşedinte al PD Mureş. (R.T.)
Doru Oprişcan este singurul democrat care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru şefia organizaţiei municipale PD Târgu Mureş, în cadrul alegerilor care vor avea loc mâine. Oprişcan, a fost până în 2004 membru al PNL, însă a fost exclus din rândul liberalilor înainte de alegerile locale, împreună cu Mihai Poruţiu, pentru că s-a opus participării PNL cu un candidat propriu în cursa pentru Primăria Târgu Mureş. A intrat în Partidul Democrat la finele anului trecut, împreună cu Dorin Florea, ca membru al CODA Mureş, fiind unul din partizanii puciului prin care fostul lider al PD, Dinu Socotar, a fost îndepărtat de la conducerea filialei. Potrivit surselor noastre din interiorul partidului, Oprişcan nu