Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gimnastele noastre domină Europa

Publicat in Adevarul, marți 2 mai 2006 ·

dorit aurul la bârnă. ştiam că îl pot obţine. Am fost bine pregătită, deşi am avut probleme cu spatele şi la mână", au fost primele cuvinte pe care Cătălina le-a rostit la finalul dorit aurul la bârnă. ştiam că îl pot obţine. Am fost bine pregătită, deşi am avut probleme cu spatele şi la mână", au fost primele cuvinte pe care Cătălina le-a rostit la finalul concursului. Eleva antrenorului Matei Stănei a evoluat cu multă eleganţă şi siguranţă pe "puntea suspinelor", fiind răsplătită de arbitre cu nota 15,800. Iar Sandra Izbaşa, o sportivă de 15 ani, aflată la prima competiţie importantă de senioare din carieră, a confirmat că bârna rămâne aparatul favorit al româncelor, izbutind să urce pe treapta a treia a podiumului de premiere, la egalitate cu Marina Proskurina (Ucraina), ambele cu 15,300 puncte.

Rolurile s-au inversat în proba de sol, unde Izbaşa a cucerit aurul, cu nota 15,550, iar Ponor a luat bronzul, cu 14,600. "Sunt foarte fericită că am câştigat două medalii. Sunt într-o formă foarte bună pentru a obţine şi alte performanţe. Trebuie să recunosc că mi-aş fi dorit două medalii de aur", a spus noua lideră a lotului feminin de gimnastică, în timp ce Ponor s-a arătat şi ea mulţumită de rezultat: "Nu trebuia neapărat să fie o medalie de aur. Oricum, sunt bucuroasă, deoarece publicul mă dorea pe o poziţie bună şi a arătat acest lucru când arbitrii au anunţat punctajul meu. Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare, însă în mod sigur nu intenţionez să deschid o academie de gimnastică pentru junioare". Preşedintele Federaţiei de Gimnastică, Adrian Stoica, nu este însă foarte sigur că Ponor va renunţa la sportul de performanţă. "N-aş spune sută la sută că se va retrage. Nu cred că-şi va termina cariera aici", a declarat Stoica, lăsând să se înţeleagă că va încerca să o convingă pe Cătălina să continue.

În celelalte finale, reprezentantele noastre nu au mai u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 53 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Atenţionare de călătorie în Italia – cod roşu de incendii de vegetaţie

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, Regiunea Sicilia, că Departamentul Regional de Protecţie Civilă a

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 34 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°