A fost ziua marii migraţii, când milioane de români au plecat de acasă într-o încercare de câteva ore de reînfrăţire cu natura. La distanţe mai mari sau mai mici de casă, pe malul râurilor, la marginea pădurilor, pe ţărmul mării, în vârful munţilor, la margine de oraş, grătarele s-au încins şi în ritmuri latino-manelisto-blueseşti micii, slana şi rămăşiţe de miel sfârâiau înconjurate de nori înecăcioşi de fum. Bere, ţuică, sucuri şi seminţe, câte o fentă cu mingea de fotbal, doar aşa să vadă vecinul de pătură ce "jmecheri" suntem noi şi la sfârşit, multă, prea multă mizerie lăsată în urmă. Că doar nu o să cărăm cu noi deşeurile la container. Aşa ceva am văzut fiecare dintre noi, an de an, aşa că în acest început de mai am lăsat animalul-om deoparte şi am dorit să descoperim un alt fel de sărbătorire a primăverii. Şi am găsit-o acolo unde printre petice de pădure, departe de civilizaţie convieţuiesc căprioare, iepuri, gâze, animale domestice, şopârliţe şi surprinzător, oamenii. E vorba de oamenii locului care ştiu să respecte tot ceea ce Dumnezeu a creat. "Pe noi oamenii ne-a făcut ultimii şi ne-a pus să avem grijă de munca lui. Dar am uitat prea repede, în doar două mii de ani am distrus şi am călcat în picioare tot ceea ce nu ne-a plăcut. Dar aici, e o oază de linişte", ne-a spus Feri bacsi, un localnic din zona de vis.

Grădina raiului

Dimineaţa de 1 mai începe asurzitor. Trilul mierlelor în căutare de paie pentru cuiburile lor, bâzâitul greoi al bondarilor, necontenita agitaţie a sopranelor privighetori. Chiar şi fâlfâitul aripilor unui fluture se aude în lumea în care par a locui doar animăluţe. Gâze de toate formele şi culorile au ieşit să îşi uşte lăbuţele şi aripioarele în soarele cald, şopârliţele de un verde mai crud decât iarba şi ea crudă, triouri de iepuraşi care se iau la întrecere nebună peste dealuri, câini care latră bezmetic, cotcodăci