Este normal ca opozitia de la Bucuresti sa critice tot ce face puterea, chiar reinterpretand creativ cifrele sau procedand la omisiuni de date, pentru a prezenta lucrurile intr-o lumina proasta. Pana la un punct, asa e in democratie, asta fiind logica competitiei politice. De asemenea, era de asteptat ca politicienii occidentali sa fie tot mai ingrijorati de sporul de dinamism al economiilor est-europene, unde reformele fiscale au jucat un rol important. Asa se face ca ministrii de Finante din UE critica azi Bucurestiul pentru unul din putinii pasi curajosi pe care acesta i-a facut in directia corecta.

Ce este mai greu de inteles e lentoarea si lipsa de convingere cu care Guvernul raspunde la criticile, venite din tara si strainatate, pe tema reformei fiscale de la inceputul anului 2005, care a inclus si aplicarea celebrei "cote unice". Pare ca nici el nu e prea convins ca a facut bine ce a facut, fiind mai mult impins de la spate de altii in focul campaniei electorale (ceea ce in parte e adevarat). Necazul este insa altul: sub avalansa de editoriale-eseu, pareri bazate pe informatii superficiale, atacuri politice si interese economice, Guvernul, lipsit cum este de un mecanism propriu de evaluare a politicilor pe care le aplica, poate lua aceasta cacofonie de opinii drept realitatea insasi. Cum se intampla adesea la noi, vehementa si insistenta trec drept autoritate profesionala.

Or, daca se intampla asta cu reforma fiscala, pericolul este mare, pentru ca nu Guvernul va suferi din cauza unor masuri pripite bazate pe legende mass-media sau politicianism ieftin, ci chiar actul bunei guvernari, adica finalmente noi toti. Nu poti negocia ferm cu Europa putinele lucruri negociabile - si unde noi avem dreptate, nu ei - daca nu ti-ai facut bine temele acasa si nu te-ai priceput sa explici publicului ce ai vrut si ce rezultate ai obtinut, pentru ca cetatenii info