Primarul George Scripcaru s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii companiilor de transport persoane din Braşov pentru a pune la punct traseele şi staţiile în care acestea vor putea opri pentru a nu pune în pericol traficul din municipiul Braşov. Odată cu această discuţie, s-au stabilit şi taxele pe care trebuie să le plătească aceste firme pentru folosirea străzilor municipiului Braşov. Taxele vor fi diferenţuate în funcţie de capacitatea de transport a microbuzelor sau autobuzelor, precum şi în funcţie de numărul de locuri disponibile în mijloacele de transport. Până acum, la bugetul local nu se plătea niciun fel de taxă de către societăţile de transport călători din şi spre Braşov.
„Fără muzică!”
Primarul municipiului Braşov a declarat, ieri, că se va face şi un regulament al comportamentului şoferilor în mijloacele de transport în comun. Astfel, va fi interzis ca în aceste maşini să se asculte muzică la maximum, pentru a nu pune în pericol viaţa călătorilor şi a traficului. Mai mult, în trafic nu vor mai fi acceptate, potrivit legislaţiei în vigoare, maşinile care au inscripţionate traseul, costul biletului şi numele şoferului care se află în trafic la ora respectivă.
Plecarea se face
din autogări
Potrivit normelor şi regulamentului discutat ieri de către Primărie, reprezentanţii firmelor de transport şi conducerea ARR Braşov, plecarea şi sosirea în traseele firmelor amintite se face în autogări. Firmele şi-au negociat şi staţii intermediare pe teritoriul municipiului Braşov, astfel încât oprirea să fie făcute în aceste locuri. Bineînţeles, şi aceasta contra unor taxe.
Avertisment pentru firmele pirat
Primarul Braşovului a mai anunţat că în următoarea perioadă vor fi controlate de către Poliţia Comunitară şi reprezentanţii ARR toate firmele care activează în domeniul transportului de persoane. „Eu vre