Fiscul braşovean se află în situaţia de a pune sechestru pe câteva mii de apartamente şi maşini pentru datorii de doar câteva milioane de lei, a anunţat, ieri, directorul executiv al Administraţiei Finanţelor Publice, Vasile Ţibrea (foto). Acesta a declarat că în prezent Fiscul are de recuperat aproape 15.000 de debite ale persoanelor fizice, 7.150 dintre acestea fiind debite care provin din amenzi, alte 7.800 provenind din neplata taxelor şi impozitelor.
300 de sechestre
pe case şi maşini
Ţibrea spune că până acum au fost instituite 300 de sechestre pe bunuri mobile şi imobile. „Mai exact pe case şi maşini, pentru că am cerut Direcţiei Fiscale cu ce bunuri figurează datornicii în proprietate, iar acolo nu sunt trecute decât casele sau maşinile”, a arătat Ţibrea. În cazul în care braşovenii nu îşi sting debitele, Fiscul ar putea scoate la licitaţie proprietăţile puse sub sechestru. „Pe lângă debitul cu care figurează în evidenţă, ei vor fi nevoiţi să plătească şi cheltuielile de executare silită”, a mai spus Ţibrea. Majoritatea amenzilor sunt cele de circulaţie sau de tulburare a ordinii publice, precum şi amenzile acordate prostituatelor.
Avocaţi, doctori, experţi şi notari datori la stat
În ceea ce priveşte debitele provenite din taxe şi impozite, Vasile Ţibrea a spus că mare parte a acestora figurează în dreptul celor care au profesii liberale. „Cei mai mulţi sunt avocaţi, doctori, experţi şi notari. Anul acesta, pe 15 martie, a expirat perioada în care se puteau face plăţile la taxe şi impozite locale pentru primul trimestru. Pot spune că 80% dintre cei care nu şi-au plătit dările pe acest an au debite restante de anul trecut”, a mai arătat sursa citată.
Agenţii economici ar trebui să
colaboreze
AFP Braşov a trimis notificări agenţilor economici la care lucrează persoanele fizice care au acumulat