Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipa din vis

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 3 mai 2006 ·

De sâmbătă, Dorin Florea va fi preşedinte statutar al PD, şi uite-aşa

s-a dus şi argumentul liberal că nu au ce discuta cu o conducere interimară sau ilegitimă a partenerilor de Alianţă. Vorba vine, Alianţă, pentru că e suspendată la o înălţime de la care va cădea cât de curând pentru a-şi rupe gâtul şi, implicit, orice urmă a ideii de coloană vertebrală cu care s-au prezentat acum doi ani în faţa poporului… Pe de altă parte, mai nou excepţionale sunt situaţiile în care cele două partide se înţeleg, la nivel local, bine, aşa că nici vorbă de dragostea portocalie ce radia de pe faţa fostei democrate Lavinia Şandru, care ne oferea în afişele electorale, dacă mai ţineţi minte, un frumos afiş, cu palmele întinse teatral, încadrată de Antonie şi Nicolăescu. "Echipa câştigătoare", parcă… S-au ajuns, e drept, nici unul dintre cei trei câştigători portocalii mureşeni nu este un anonim. Eugen Nicolăescu e ditamai ministru reformist, care bagă în sperieţi dinozaurii medicinei româneşti.

Lavinia a ajuns, după o tură pe centura politicii, nevastă de primar de Slatina, care pe lângă treburile din casă îi dă de lucru şi în piaţă. În piaţa oraşului, unde pe bani publici Lavinia organizează manifestări culturale – de bine e, poate, faptul că în acest fel slătinenii scapă de playback, "gen" muzical cu care fosta mureşeancă este în război. Nici Mihail Antonie nu mai este un nimeni. Chiar dacă nu se poate lăuda cu prea multe realizări pentru judeţ ca senator, dar a ajuns şi el pe crowl-ul Realităţii ca singurul parlamentar migrator al Alianţei şi cel care, la o adică, poate reprezenta un motiv în plus pentru ruperea certificatului portocaliu pe care, oricum, nu prea mai dă nimeni mare lucru.

Asta este, dragi mureşeni, echipa din visul vostru portocaliu (a celor care i-am votat, pentru că ceilalţi staţi şi vă amuzaţi pe margine). În maxim o săptămână, la Mureş nu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 6 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 2 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 2 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 5 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraţilor e jalon în PNRR. Sper că la următoarea şedinţă a CCR se va închide acest subiect

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţ

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°