La Congresul FIFA din 1936, de la Berlin, cel care a desemnat Italia drept gazda ediţiei a treia a „Cupei Mondiale”, Germania a solicitat organizarea ediţiei viitoare din 1942. Dar în acel an ’42, trupele hitleriste se aflau la Stalingrad, pentru că nu se stinseseră bine ecourile finalei italiano – ungare şi războiul a pus stăpânire pe Europa. În toamna lui ’38, Cehoslovacia fusese ocupată de trupele Wermachtului. Peste un an, aceleaşi trupe, fără să declare război, invadează Polonia. Anglia şi Franţa, solidare cu ţările atacate, declară război Germaniei. Japonia debarcă mai întâi în China, în noiembrie ’40, iar peste un an, atacă baza navală americană de la Pearl Harbor şi cataclismul mondial a început. Războiul a răscolit întreaga Europă, cui mai trăgea inima la sport. Flăcările celei de-a doua conflagraţii mondiale, s-au stins pe 9 mai 1945, când a fost proclamată ziua victoriei, dar înverşunaţii japonezi au continuat până pe 31 august 1945, când numai bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki i-au liniştit. Toate aceste frământări au dus la întârzierea reluării Jocurilor Olimpice din 1948 şi a mondialului fotbalistic în 1950.

Primul Congres

de după război

Fotbalul revine în discuţie la puţin timp după ce s-a instaurat pacea mondială. Pe 25 iulie 1946, Luxemburgul găzduieşte primul Congres FIFA postbelic, Congres care, prin hotărârile luate, a fost decretat drept istoric. Era congresul cu numărul 25, prilej cu care Jules Rimet a fost reales în funcţia de preşedinte. S-a hotărât ca începând de la ediţia a patra a „mondialelor”, „Cupa Mondială” să poarte denumirea de „Cupa Jules Rimet”, datorită „serviciilor pe care preşedintele Federaţiei franceze le-a adus Federaţiei Internaţionale, în timpul anilor grei de război”. Congresul a salutat cu aplauze reîntoarcerea federaţiilor engleze, în marea familie a fotbalului mondial, pe care