„...dar trebuie sa-ti povestesc ceva despre Rolf Bossert. Despre baiatul roscovan care a vazut lumina zilei pe pamintul deluros al Banatului, mai bine zis in micul „Eisenhüttenstadt“, orasul Resita, intemeiat de colonistii germani veniti din Boemia. Acolo s-a nascut Rolf in 1952, in imprejurarile acelea precare ale socialismului romanesc postbelic. Cind l-am cunoscut eram amindoi gimnazisti, scrisesem deja primele poezii, ii citeam pe Rilke si pe Benn, pe Brecht si pe Artmann si credeam ca doar cu un pic de teorie critica – in cea mai blinda varianta a lui Benjamin – chiar si socialismul romanesc malade s-ar lasa convertit la o fata umana.
Rolf voia, printre altele, sa devina si speolog, dar curind dupa aceea a aterizat cu capul lui luminos, de un rosu incendiar, la Facultatea de germanistica a Universitatii din Bucuresti si a ramas poet. in poemele Marianei Marin, Rolf Bossert apare des. Mariana Marin, tinara poeta romanca, si poetul de limba germana, doar cu citiva ani mai mare decit ea, s-au cunoscut probabil la inceputul anilor ’80 la Bucuresti, si relatia lor pare sa fi devenit in timp mai mult decit o simpla amicitie sau o prietenie intre poeti. Aceasta prietenie i-a deschis accesul la mai tinerii poeti germani din Romania (Richard Wagner, Herta Müller, Klaus Hensel, Werner Söllner) si la poetologiile lor politice mai ferme, in raport cu cele ale colegilor ei de generatie romani. „Fara prietenii mei – tinerii poeti germani din Romania –/ subiectivitatea si-ar mai fi supt si acum degetul/ in fata realitatii./ Usor natinga si ingrozita de propria sa umbra,/ n-ar fi inteles niciodata de ce/ poezia a fost invadata de mirosul macelariilor si al salilor ei de disectie...“, recunoaste Mariana Marin in poemul Fara ei, care se incheie de asemenea cu un gind pentru Rolf Bossert: „Limba inflorita a mortului/ pe care l-am tinut mai ieri in brate/ poate ca n-a