eseu
Franţa trăieşte într-un permanent conflict între "Curte" şi "Stradă". O ţară incapabilă de reforme...
"Voi, francezii, puteţi să ridicaţi baricade, dar nu puteţi construi bariere", i-a spus Lord Chesterfield lui Montesquieu. Asta se petrecea în prima parte a secolului al XVIII-lea. Chesterfield cunoştea atît de bine Franţa, încît părea chiar să-i poată ghici viitorul. Căci vorba sa de duh a rămas valabilă şi pentru posteritate: în Franţa, elanurile revoluţionare au determinat schimbări sociale; însă de reforme, ţara n-a fost capabilă decît arareori. Puţine s-au schimbat din această atitudine. Francezii sînt antireformişti şi prorevoluţionari.
Observatorii internaţionali sînt uimiţi de retorica revoluţionară şi de dispoziţia protestatară determinate de legea contractului de primă angajare, care a scos în stradă, numai în Paris, un milion de oameni. Din urmă apare o altă constantă a politicii franceze: supravieţuirea monarhiei - de la Napoleon şi De Gaulle pînă la Mitterrand şi Chirac. Şi în republică, curtea (la cour) şi strada (la rue) sînt spaţiile privilegiate de proiectare a politicii, Parlamentul rămînînd faţă de acestea în planul secund. Sfîrşitul erei Chirac este marcat de o schimbare paradoxală a rolurilor: în timp ce "Curtea" încearcă să impună, prin mijloace autoritare, reforme, "Strada" se luptă cu slogane revoluţionare pentru menţinerea statu quo-ului.
La începutul secolului XXI domneşte în Franţa o atmosferă de fin du si
eseu
Franţa trăieşte într-un permanent conflict între "Curte" şi "Stradă". O ţară incapabilă de reforme...
"Voi, francezii, puteţi să ridicaţi baricade, dar nu puteţi construi bariere", i-a spus Lord Chesterfield lui Montesquieu. Asta se petrecea în prima parte a secolului al XVIII-lea. Chesterfield cunoştea atît de bine Franţa, încît părea chiar să-i poată ghici viitorul. Căci vorba sa de duh
