Sfîrşitul Războiului Rece nu a schimbat lumea în măsura în care se spune sau în măsura în care cred apostolii lumii noi. Sigur, a dispărut blocul comunist, democraţia a avansat viguros, acoperind practic întreaga Europă, victoria modelului democraţiei liberale în lume este atît de eclatantă, încît produce viziuni fukuyamice, SUA au rămas singura superputere - sînt, deci, schimbări. Dar aceste schimbări, oricît de uluitoare par, sînt numai schimbări de suprafaţă. Fenomenele sînt altele, dar esenţele, cred, nu s-au schimbat. Înainte de 1989, lumea era, din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale, o arenă a luptei politice între democraţie liberală/capitalism/stat de drept şi dictatură/comunism/socialism. Acum, lumea pare a fi scena luptei dintre democraţie liberală/capitalism/stat de drept (deci, primul termen al binomului a rămas acelaşi) şi dictatură/califat/terorism "clasic" sau chiar nuclear. În continuare, "taberele" sînt localizate în aceleaşi spaţii. Tabăra democraţiilor are ca ax central Atlanticul de Nord şi, pe măsură ce mergi spre Est, găseşti tabăra eterogenă a regimurilor "anti" sau "ne" democratice, care resimt ca pe o agresiune orice presiune de democratizare.

Există cel puţin două percepţii larg răspîndite asupra realităţii internaţionale. Prima, că lumea de azi resimte un mare grad de dezordine. Cauze: erupţia actorilor internaţionali non-statali, unipolaritatea lumii, ambiguitatea celor mai multe dintre regimurile lumii (cel puţin în ochii unora, SUA nu mai sînt chiar farul democraţiei, iar China şi Rusia nu mai sînt chiar dictaturi), relativa emancipare a europenilor faţă de SUA, criza de autoritate a ONU, tensiunea dintre tendinţele regionaliste şi globaliste, pe de o parte, şi cele separatiste şi autarhice, de partea cealaltă etc. A doua percepţie este că nu există un consens real asupra pericolelor la adresa păcii, stabilităţii, p