A., după ce savurează o bere Stella Artois: "Sînt atît de comod încît evit pînă şi efortul deloc complicat de a mă lua ca măsură a lucrurilor".

În evoluţia "sinelui său lărgit", B. a ajuns să se emoţioneze doar de propriile sale idei.

C. pînă şi în urile sale este foarte laş, dar posedă curajul să o recunoască.

D. mi-a spus aseară că el nu poate trece peste faptul că fără Huliganii lui Eliade, citiţi la 17 ani, nu ar fi devenit, în '47, antiburghez şi, în consecinţă, utecist.

E., soţia lui, l-a completat: la întrebarea lui Patapievici către Ţurcanu (de ce e scandalos că Eliade a militat într-o organizaţie extremistă şi e mai puţin scandalos că şi Pătrăşcanu şi Belu Zilber au activat şi ei într-un partid extremist?), ea i-ar propune lui "Horia" să schimbe cuvîntul "scandalos" cu "dureros", care ar evita orice grad de comparaţie a adjectivelor.

F. nu se teme de paradoxuri, pentru el "toţi oamenii dintr-o bucată sînt incompleţi".

G., întors din SUA, se miră de 'telectualii români care demască dictatura din România şi nu păţesc nimic, pleacă din studio la un bar de noapte şi ajung acasă vii şi nevătămaţi: "Dictatura din România e la fel de originală ca democraţia".

H., aseară, la Turabo Bar, i-a răspuns lui I., care bătea tare în masă că evreii conduc lumea şi fac ce vor: "Exact! Au o asemenea putere încît Yascha Heifetz a impus Hora staccato ca o piesă de rezistenţă şi Leopold Stokowski a orchestrat-o pentru Filarmonica din New York... E clar că i-a corupt Grigoraş Dinicu".

J. vrea să-i comande lui Ion Barbu un tricou unicat pe care să stea scris, de pe piept pînă la buric: "Nu intra în provocările celor care nu ştiu să rîdă!".

K., entuziasmat de Brighton Rock, romanul lui Graham Greene, a citat în primul rînd "codul lui Dallow": "Totul e OK, dacă nu exagerezi". L. l-a întrebat: "Da' poţi?". K., pe loc, l-a băgat în mă-s