- Editorial - nr. 86 / 4 Mai, 2006 Se plangeau romanii pe vremea comunistilor (surprinzator, mult mai mult atunci decat acum) ca era rau, dar aveau totusi chef da bancuri, pe care cu totii le savuram. Acum, nu ne mai arde de nimic si nu mai stim sa facem haz de necaz. Printre cele mai multe cu Ceausescu, era la moda bancul cu cetateanul care calatorea in autobuz si care, de pe scaunul lui, ingana cu voce tare aceeasi fraza: "Ce bine era pe vremea lui Stalin!" Securistul (care obligatoriu trebuia sa fie in spatele sau, pentru ca pe vremea aceea se spunea ca din doi romani unul se ocupa cu asa ceva), contrariat de curajul individului si de cele auzite, nu putea sa nu reactioneze si sa nu actioneze. La coborare, omul regimului isi face datoria. Il opreste pe cetatean si ii cere explicatii, mandru in acelasi timp ca a pus mana pe unul din dusmanii poporului. Dupa declinarea identitatii, omul securitatii revine la subiect si isi abordeaza direct victima: "De ce era mai bine pe vremea lui Stalin, tovarase?" Raspunsul a venit cat se poate de dezarmant: "Pentru ca eram tanar, domnule!" Dupa revolutie, nu stim care sa fi fost destinul celor doi protagonisti. Banuim ca "cetateanul turmentat", adica prezumtivul inculpat pentru simple delicte de opinie, este trecut deja in lumea umbrelor. Daca nu de batranete, atunci, rapus de necazurile ce au urmat. Iar cat priveste destinul tortionarului de atunci, s-ar putea sa avem mari surprize. Am putea sa-l intalnim foarte usor intr-o structura a serviciilor secrete, daca omul si-a urmat cariera. Daca insa a dezbracat haina ce o purta pe dedesubt, il putem intalni foarte bine intr-un fotoliu de parlamentar sau la conducerea vreunui minister, intr-o functie importanta de partid sau de stat, primar de oras, om de afaceri sau pe la ceva ONG-uri ori "Pro Democratia" sau "Pro Europa" etc. Avansat in functie si dregatorie, nu in mod obligato