Deschisă pînă pe 21 mai, expoziţia "Experimente în colecţia de fotografie a Institutului Valencian de Artă Modernă" de la MNAC reuneşte nume arhicunoscute (Constantin Brâncuşi, Man Ray, Marcel Duchamp), nume de artişti dadaişti, constructivişti sau ataşaţi curentului pop prin colajele lor, mai puţin consacraţi (Paul Citroen, Jan Kamman, Jorge Rueda, Luis Contreras, Arnulf Rainer, Lázsló Moholy-Nagy etc.), precum şi fotografi sau regizori.

Am ales o parafrază după titlul suitei lui Modest Musorgski pentru acest text pentru că exprimă ideea multimedia a expoziţiei: muzică, vizualitate, cadenţa timpului într-un spaţiu enorm. Dar ar putea însemna şi circuitul acordării de sens personal, atunci cînd nu eşti plastician, cînd priveşti inocent, eventual literat, mîndru că profesia discursului lasă fără apărare în faţa comentariului pe fiecare din celelalte discursuri (plastice), satisfăcut de faptul că vorbele prevalează în faţa formelor. Orice s-ar spune, gîndim în cuvinte şi limbajul noţional ne modulează percepţiile.

Expoziţia e, în primul rînd, un colaj de impresii istorice. De la amestecurile fotografice şi compoziţiile apocaliptice amintind de David la Chapelle, pînă la mostre de artă monumentală şi afiş comunist. Veţi putea vedea, de exemplu, cum o banală agrafă de prins foile, desfăcută pe o suprafaţă albă, captează lumina într-un fel care îmbie la contemplare minute întregi (Moholy-Nagy, Piesă de sîrmă ). O simplă bucăţică de fier e un nod de sens. De la acest minieseu pînă la juxtapunerile de simboluri mari şi tragismul lucrărilor unui Anton Stankovski (Tunuri, o compoziţie în care geometria superioară a acestor maşini de război striveşte dantelăria inferioară a desenului cîtorva cadavre de dedesubt), impresiile comentatorului sînt multiple. Variaţii pe o temă cu Marilyn, decupaje pop cu dive hollywoodiene de mucava, abstracţii cu o perdea care def