De saptamani bune, marii luptatori impotriva coruptiei au iesit sleiti de puteri din scena, ascunzandu-se la umbra DNA! Cei care carau documente cu camioanele de mare tonaj de la Primaria Constanta au facut pesemne hernie, de vreme ce au disparut cu totul din peisajul justitiar. Ultima isprava a celor de la DNA Constanta, in materie de combatere a coruptiei de mare calibru, s-a materializat intr-un flagrant de zile mari. Doi functionari au fost prinsi cu o sticla de whisky si una de colonie (parfum) in buzunare. De atunci, osteniti de atatea flagranturi, domnii procurori au batut in retragere. Sau, cine stie?, poate le-a cazut greu mielul! E limpede, ca lumina zilei, ca, in anumite cazuri, nu s-a dorit nimic altceva decat un spectacol mediatic pentru ca opinia publica sa priveasca si sa se minuneze cu gura cascata cum coruptia este facuta zdrente in Romania. Pe de alta parte, este la fel de limpede ca am asistat la un circ politic de prost gust si am curajul sa pariez ca despre soarta unor dosare nu vom mai auzi in veci. La comanda politica, diversi anchetatori au reusit sa se compromita profesional, imbinand cu maiestrie prostia cu excesul de zel. Le-a dat mana pentru ca in Romania, dupa cum am comentat pe larg cazul Tacu, fostul director general al SC Mamaia SA, nimeni nu da socoteala nimanui daca isi bate joc de soarta unui om! Inclin sa cred ca si acum, in cazul unor personaje importante, politicieni, oameni de afaceri etc., s-au confectionat dosare cu gaica. Daca nu stiti, dosarul cu gaica e ca un palton de serviciu. Cand ai chef, il imbraci cu forta, indiferent de anotimp, pe cel vizat de Putere. Imi amintesc ca domnului Rafte, taranist in ce priveste inclinatia sa politica, si fost director general al SC Neptun - Olimp, i se facusera, la un moment dat, mai multe dosare penale, ca sa fie! Cu un sadism iesit din comun, anchetatorii l-au plimbat pe drumuri doar c