În miez de noapte, la OTV, dintre nenumăratele linii şi culori care brăzdează ecranul, se iţeşte un individ bizar. O specie greu de prins în vreun fel de tipare, ceva între clarvăzător, telepat, bioenergoterapeut şi popă. Sau, dracu' ştie, poate, toate la un loc! Aflu din ce stă scris în partea superioară a ecranului că-l cheamă Viorel Pop. Îmi propun să zăbovesc cîteva minute, privindu-i morga bine antrenată, de om care le ştie pe toate. E suficient şi înfoiat ca un curcan căţărat pe o grămadă de lemne. Omul zice că vede şi rezolvă orice, boli, probleme familiale şi destine. La răstimpuri, cu gesturi reflexe, zîmbeşte chinuit, apoi îşi acoperă gura cu mîna, încercînd să mascheze o dantură neagră şi cariată ca o scorbură. Personajul are ceva fascinant în felul lui de a fi, pentru că nu e prost şi se vede că a muncit din greu pentru a ajunge la performanţa de a trage lumea pe sfoară rostind, solemn şi grav, un pomelnic de banalităţi. Are tehnică, aşa că, preţ de cîteva minute, mă distrez copios.

Intră în emisiune, prin telefon, Elena. Are o problemă cu spatele şi cu soţul. Pe Viorel pare să nu-l intereseze. El vrea să arate telespectatorilor că le ştie pe toate şi, mai ales, că ştie lucruri pe care fraierii aflaţi la telefon nici măcar nu s-au gîndit că le-ar putea şti cineva. "Elena, ai grijă cu instalaţia de la baie, reparaţia pe care ai făcut-o e cam de mîntuială, o să-ţi creeze probleme!", rosteşte, brusc, marţafoiul. Elena rămîne, cîteva secunde, blocată în receptor, apoi şopteşte, stins, că n-a avut şi că nu are probleme cu instalaţiile sanitare. Ea a dat telefon, ştiţi, pentru problema cu spatele, cu soţul... Numitul Viorel nu bate în retragere, deşi e pus puţin în încurcătură. Teoria probabilităţilor, pe care se vede că şi-a însuşit-o destul de bine, dădea ca aproape sigură situaţia în care cei mai mulţi dintre telespectatorii care telefonează să fi