Din 1990 pana in 2004, parlamentarismul in Romania a fost o forma fara fond. Locul unde dezbaterea civilizata si analiza lucida ar fi trebuit sa primeze nu ne-a oferit nici una, nici alta. Din nefericire, Parlamentul a fost locul in care s-a exprimat cel mai bine partitocratia romaneasca, totalitarismul intern al partidelor. Parlamentarii s-au aliniat precum soldateii de plumb in spatele sefilor de partid, dezbaterea parlamentara fiind subordonata disputelor dintre formatiunile politice. Sub pretextul disciplinei de partid, initiativa alesilor nostri a fost inabusita.

Al doilea motiv pentru care Parlamentul a fost o institutie care nu si-a facut bine treaba a fost tendinta constanta a Guvernului de a abuza de ordonante de urgenta si de a controla majoritatea parlamentara de la un moment dat direct de la Palatul Victoria. Apogeul a fost atins in timpul guvernarii Nastase cand practic Legislativul a fost subjugat. O opozitie slaba a fost nevoita sa se rezume la a protesta timid fata de valul de ordonante trimis de la Guvern, in timp ce dezbaterea a fost inlocuita de intelegeri la varf intre liderii PSD si ai PRM sau PSD si UDMR. Nastase a transformat Parlamentul intr-o simpla masina de vot. Odata cu 2004, Parlamentul a devenit un for de o exuberanta care frizeaza nebunia. Profitand de coerenta redusa a coalitiei, deputatii si senatorii se razbuna pe "arogantii" de diverse culori politice care s-au perindat pe la Palatul Victoria. Razbunare josnica, de altfel, intrucat de multe ori de suferit a avut derularea procesului legislativ a unor acte normative importante. De atatea ori ranchiuna parlamentara a rabufnit impotriva ministrilor care, culme a impertinentei, nu s-au prezentat de fiecare data

sa-si sustina cu umilinta proiectele de lege. Sa ne amintim ca parlamentarii au refuzat sa dezbata legi necesare integrarii pentru ca Anca Boagiu n-a venit sa cersea