Andra Dumitrescu e subţire, tunsă scurt, grizonată, îmbrăcată în blugi şi într-o cămaşă lălîie. Nu pune preţ pe haine şi pe aparenţe, nu are nici o funcţie publică, deocamdată nici un loc de muncă. Este, cum se prezintă singură - o casnică sponsorizată de propriul fiu, neîncadrată în vreun sistem. Dar care a reuşit să revoluţioneze o parte din sistemele depăşite ale Zizinului, fie ele de mediu, comunicaţii sau educaţie.

Andra nu e fiică a Zizinului. S-a născut în Braşov, unde a revenit, după o serie de peripluri prin ţară (familie, studii, repartiţii) ca mamă singură, cu un fiu în clasa a doua. Absolventă de studii economice, Andra are avantajul de a fi lucrat "în sistem", cum singură afirmă, şi de a cunoaşte căile legale prin care te poţi adresa autorităţilor statului.

În Zizin a ajuns de-abia în 2003. Să zicem că a fost soarta: a văzut locul, i-a plăcut, a rămas. Voia linişte şi să lucreze în grădina ei. Aşa că a renunţat la serviciul din Braşov, a vîndut tot acolo, şi a cumpărat cam singura casă disponibilă din Zizin (e drept că primise şi un soi de recomandare neoficială de la cele trei mănăstiri la care scria: întrebîndu-i ce să facă ca să-şi găsească un loc al ei, de la una dintre ele a primit o scrisoare în care îi mulţumeau că i-a contactat şi o sfătuiau să se roage, ceea ce era cu mult peste obişnuita confirmare şi iconiţa care alcătuiau răspunsurile standard). Sponsor i-a fost şi îi este fiul ei, care acum are 30 de ani, locuieşte în Bucureşti şi face jocuri pe computer.

Şcoala curajului

Reîntorcîndu-se după mai mulţi ani în Braşov, cînd avea 32 de ani şi un copil cam de opt, fără prieteni şi cunoştinţe, Andra a simţit nevoia să facă ceva deosebit. Datorită imboldului ei de socializare, dar şi unui soi de nemulţumire creatoare care, spune eroina noastră, poate fi motorul multor acţiuni constructive. Aşa că s-a înscris la un antrenam