(Foto: )
Decizia alocarii fondurilor pentru construirea Salii Sporturilor s-a luat la o partida de vanatoare, miza fiind un urs care-i era destinat lui Ion Gheorghe Maurer, fost prim secretar al PCR, pe atunci prim ministru al Romaniei. Aldamasul? In cel mai pur stil maramuresean, o oiaga cu horinca.
Baza sportiva a Baii Mari, asa cum o stim azi, a fost ridicata in vremurile tulburi ale socialismului „stiintific". Ceea ce urmeaza este o relatare a unor fapte cat se poate de firesti in acele vremuri, dar pitoresti, astazi.
In vara anului 1973, Partidul Comunist emisese o hotarare conform careia toate lucrarile cu caracter social-cultural trebuiau sistate, fondurile urmand a fi dirijate catre constructia de locuinte. Era inceputul celebrei perioade a ridicarii „blocurilor confort II, III si IV".
Decizia primului edil al tarii curma orice speranta a baimarenilor de a ridica o sala de sport in orasul de pe malul Sasarului.
Dorinta oamenilor locului era oarecum indreptatita, avand in vedere faptul ca echipa locala de handbal, Minaur Baia Mare, cu Ioan Tegen la timona, tocmai promovase in divizia A si avea rezultate destul de bune, insa isi desfasura partidele pe un teren bituminat (cu nocturna, e drept), situat langa strandul municipal.
Mai mult, tot in acea perioada Federatia Romana de Handbal emisese o hotarare prin care obliga toate echipele de handbal din prima divizie sa-si dispute partidele in sala. Deci, situatia nu era deloc roza. Ideea si banii Ioan G. Pop, pe atunci director al Directiei de Sport, era foarte bun prieten cu Gheorghe Blaj, pe vremea aceea prim-secretar PCR in Maramures.
„M-am dus la Blaj si i-am explicat situatia sperand sa ne ajute cumva, mai ales ca tocmai imi povestise faptul ca ramases
