Pe la inceputul anilor ’80, revista scriitorilor germani din Romania, Neue Literatur, publica o ancheta initiata de Gerhardt Csejka, la care raspundeau poetii tineri germani si poetii romani apartinind aceleiasi generatii. Revad acea revista tip carte, cu coperti de carton care-si schimbau culoarea de la un numar la altul si, nu chiar pe mijloc, putin mai aproape de cotor, sub anul aparitiei, era trecut sumarul pe fond alb. Poate nici nu arata asa, memoria ne joaca feste, poate nici parul lui Rolf nu era atit de rosu, nici parul lui Madi atit de lung, nici Werner nu semana atit de bine cu marele Will, cum il vedeam eu, si Richard Wagner – uite ca nu mai stiu – avea plete ori mustata, sau si una si alta. Ca sa fixez bine tabloul am nevoie de un cirlig, de o secventa epica infipta temeinic in memorie. Poate ca totul a inceput atunci, la petrecerea de la Dobrogeanu din 2 Mai, unde Rolf a cunoscut-o pe Madi; la masa aia providentiala la care se mai aflau Norman Manea, Franz Hodjak, Petre Romosan, George Almosnino si subsemnata. Cheful a continuat la Petru Romosan, care locuia intr-o camaruta de chirpici, cu put in curte, la o lipoveanca din satul ala nebun, unde toata boema romaneasca isi gasea normalitatea.
- 2 Mai, Sighisoara, casa lui Csejka
Acolo, in noaptea aia a scaparat o idee care explica multe. Poate de vina au fost si vodca si „clarul de luna“ – am si acum in urechi vorbele lipovencii: „ce fel de poeti oti fi daca nu vedeti ca e clar de luna?“ – si tineretea noastra frenetica. Si s-a incins discutia. Un duel de principii intre doua tabere. Nemtii, care aveau in cap scoala cabaretelor politice din Germania si in buzunar un Brecht sau un Biermann, sustineau ca raul trebuie aratat prin orice mijloace ca sa provoci reactia, pentru ca fara actiune, parca-l aud pe Hodjak, schimbarea e un nonsens; noi ceilalti, mai filozofi, de, pledam pentru boicot
