In editorialul sau din 16 aprilie din La Repubblica, Eugenio Scalfari, fondatorul ziarului, analizeaza rezultatul recentelor alegeri din Italia si propune o explicatie pentru uriasa, evidenta fractura a societatii italiene. Mai precis, incearca sa explice cum se face ca, desi ultimul mandat al lui Berlusconi a fost un evident esec economic si social (crestere economica aproape de zero, inasprire a birocratiei, averi de carton obtinute numai prin speculatii, multumita reducerii fiscalitatii care i-a avantajat doar pe cei bogati, adincirea discrepantelor nord-sud, cel mai mic buget pentru cercetare din Uniunea Europeana etc.), cum se face, asadar, ca, desi toate aceste neimpliniri ale guvernului de dreapta erau binecunoscute tuturor, jumatate din cei care au votat nu s-au putut hotari sa aleaga stinga, nu si-au putut calca pe inima. Si asta in conditiile in care gaselnita de ultima ora a lui Berlusconi, anuntul facut in saptamina dinaintea alegerilor, ca va aboli taxa comunala pe prima locuinta in proprietate, anunt care a scos, se pare, la urne un milion de indecisi, figura de fapt intr-un proiect de lege de acum trei ani al partidului Rifondazione Comunista!
Ce-i opreste, asadar, pe italieni sa voteze la stinga atunci cind e evident ca dreapta a esuat?
Traduc din articolul lui Scalfari: „Jumatate din Italia, poate si mai mult, nu are incredere in stat. Aceasta e adevarata problema a tarii noastre: nu problema septentrionala, nici chiar cea meridionala, ci problema statului. Italienii n-au incredere. in schimb, englezii da, francezii da, scandinavii da, germanii da, si olandezii, si belgienii, si austriecii. Au incredere in statul lor. «My country». in Marea Britanie, tara cea mai liberala din lume, cetatenii isi spun supusi, atit de mare e respectul fata de statul lor. Ce nationalitate ai? Sint supus englez, iti spun. Cu mindrie. La fel, cu aceeas
