Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Stai linistita, mama, ca vin!"

Publicat in Jurnalul, joi 4 mai 2006 ·

Moartea violenta a tanarului subofi-ter SPP Ion Soc ramane inexplicabi-la pentru toti cei care i-au fost aproape. Durerea Tantei Soc, mama sinistrata care si-a pierdut fiul, nu poate fi redata in cuvinte. Batrana indoliata si fratele soferului regal au ridicat ieri de la IML corpul neinsufletit al lui Ion. Acesta nu-si va putea gasi linistea in pamantul de-acasa, familia fiind nevoita sa-l inmormanteze azi, din pricina puhoaielor, in cimi-tirul din satul vecin, Plosca. Moartea violenta a tanarului subofiter SPP Ion Soc ramane inexplicabila pentru toti cei care i-au fost aproape. Durerea Tantei Soc, mama sinistrata care si-a pierdut fiul, nu poate fi redata in cuvinte. Batrana indoliata si fratele soferului regal au ridicat ieri de la IML corpul neinsufletit al lui Ion. Acesta nu-si va putea gasi linistea in pamantul de-acasa, familia fiind nevoita sa-l inmormanteze, din pricina puhoaielor, in cimitirul din comuna Goicea.

"Stai linistita, mama, ca vin sa te ajut!" Acestea au fost vorbele pe care soferul regal le-a spus batranei sale mame, Tanta, la telefon, cu cateva ore inainte de a fi gasit impuscat in incinta Corpului de Garda a Palatului Elisabeta. "Urma sa se invoiasca de la munca si sa vina a doua zi la mine, la Carna, sa m-ajute!", le-a spus procurorilor mama lui Ion, marti seara. Femeia cu fruntea ca marea involburata si lacrimile innodate-n barba nu intelege de ce i-a murit copilul.

MAMA INDURERATA. Tanta lu’ Cidu, cum ii spune "satul", le-a povestit celor insarcinati sa afle adevarul despre moartea fiului ei toata discutia cu Ion, purtata la telefon, pe la pranz, in acea zi a nenorocirilor. "Ma suna de la servici, maica, pe un telefon mobil. Vorbiram vreo douaj’de minute (20) despre inundatii. Ii spusai ca-s lucrurile ramase in casa, muncusoara mea de-o viata. El ma linisti. Imi zise ca vine acasa sa m-ajute, sa salvam ce se mai poate. I

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 47 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 52 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 19 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 47 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 4 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 36 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°