Zizinul tînăr

A fost, în vremuri de mult apuse şi pe care (dacă fotografiile sepia, uşor întoarse la colţuri, n-ar minţi), nu le-ai putea crede nici măcar cu ochii minţii, la 12 kilometri de Braşov, o staţiune cu ape termale. Dar nu orice fel de staţiune. Aici veneau autobuzele elegante de la Bucureşti, cu destinaţie directă, din care coborau, pe alei frumos pietruite, botinele fine ale obrazelor subţiri; erau băi termale reci şi calde, piscine cu apă minerală şi maşinării fantastice care produceau valuri; izvoare cu bule care apăreau din pămînt, cu o compoziţie atît de miraculoasă (se spune că apele Zizinului erau printre puţinele ape tămăduitoare din Europa), încît străinii dădeau năvală. Mai erau şi parcuri de poveste, cu copaci enormi şi umbroşi, cu alei pietruite şi băncuţe odihnitoare; şi locuri de promenadă acoperite şi un restaurant mare, de "fiţe". Regiunea era împărţită în două. Pe malul drept, elita şi Hotel Concordia, un hotel de lux la care trăgea deseori familia regală (şi cine îşi mai permitea), malul stîng fiind rezervat maşinăriilor vrăjitoare şi băilor cu bule, jacuzzi arhaic, duşurilor de tot felul - un adevărat paradis acvatic de care, dacă te lăsa inima, te puteai rupe pentru a te aventura pe traseele bine stabilite din pădurea de brazi, ori pentru a huzuri la cîte o terasă, în compania muzicanţilor.

Pe aici, se spune, a fost odinioară un loc de basm.

Zizinul bătrîn

Astăzi, la aceeaşi depărtare fizică, dar la o cu totul alta temporală, după un drum hurducăit, plin de praf şi lipsit de semnal GSM, după aproximativ jumătate de oră, dai de o pancartă de tablă pe care scrie, alb pe albastru: sat european.

Un decor vechi, pe care la început îl priveşti cu o oarecare teamă. Sat european? Pare mai mult un sat-fantomă, pe uliţele căruia domnesc o linişte şi un aer ciudat. Amîndouă prea tari pentru urechile şi plămînii bucure