Literatura romana a intrat, de vreo cinci ani incoace, intr-o zodie norocoasa. Ma gindesc, desigur, nu doar la interesul tot mai evident al publicului pentru productia editoriala, reflectat in numarul tot mai mare de titluri si autori care se lanseaza pe piata de carte, ci, in primul rind, la aparitia unor prozatori de foarte buna calitate, ale caror carti au stirnit atentia cititorilor si a criticii literare deopotriva. Desi inca la inceput, fenomenul este unul imbucurator si cred ca, dincolo de valoarea reala a scriitorilor, un rol important l-au avut strategiile de promovare initiate de edituri, sprijinite de diverse institutii culturale (publice si private), preluate apoi si amplificate de presa culturala.
Inceputul a fost facut de Editura Paralela 45, a carei politica editoriala a fost, inca de la sfirsitul anilor ’90, una de promovare constanta a literaturii autohtone. Calin Vlasie si Gheorghe Craciun, scriitori ei insisi, membri proeminenti ai Generatiei 80, au mizat in prima instanta pe literatura congenerilor lor, pentru ca, treptat, sa deschida „portile“ editurii catre debutanti si, deopotriva, catre scriitori importanti, afirmati inainte de ’89, dar neintrati in canonul oficial. A venit apoi, in forta, Editura Polirom, care a lansat, la intervale foarte mici, trei colectii ce s-au impus foarte rapid in constiinta publicului, ambele consacrate scriitorilor romani: „Ego. Grafii“, consacrata preponderent literaturii memorialistice, „Fiction Ltd.“, axata pe publicarea si reeditarea celor mai reprezentative opere in proza ale unor scriitori romani sau doar originari din Romania, si „Ego. Proza“, in cadrul careia au fost lansati tineri scriitori, cu sloganul – de mare impact, trebuie sa recunoastem – „Votati literatura tinara!“.
Un nou impuls dat procesului lent, dar imposibil de contestat, de revigorare a literaturii noastre a fost re
