Asa cum Bucurestiul nu e reprezentativ pentru intreaga tara, nici Banatul nu inseamna numai Timisoara. In ciuda faptului ca atentia investitorilor nu mai este atrasa in ultimii ani exclusiv de metropola de pe Bega, ea ramane cantonata in partea de ses a regiunii noastre. Banatul montan, cu vechi traditii industriale, arata astazi jalnic. Daca la Resita colosii industriali ai epocii comuniste mai supravietuiesc dupa mari convulsii, sub o forma sau alta, orasele situate la sud sunt in pragul colapsului economic si social. Oravitei, fost centru administrativ si cultural al Banatului montan, i se potriveste acum ca o manusa sintagma de "loc in care nu se intampla nimic". Nici macar cele doua-trei trenuri, cu cate o pereche de vagoane scorojite care sosesc zilnic in urbe, nu mai aduc aproape nici un calator. In rest, case decrepite si blocuri sinistre in care locatarii nici de apa rece nu mai au parte. Dezastrul isi gaseste, insa, incununarea la Anina, un loc inca nedescoperit de realizatorii de filme horror. Caci ce altceva iti poate sugera un colos de metal si beton, care domina un cadru natural altfel superb sau un cartier de blocuri semiabandonate, cocotat de strategii victoriei socialismului pe culmea unui deal candva impadurit? Anina de astazi este poate cea mai elocventa marturie a "binefacerilor" cu care au gratulat comunistii Banatul. Ne-au lasat mostenire o bomba economica, sociala si de mediu, pe care nici o autoritate nationala sau locala nu si-a batut capul sa o dezamorseze. Inchiderea minelor nu reprezinta decat epilogul apoteotic al unei drame cu final previzibil: un oras-fantoma populat de niste umbre venite de aiurea si care nu au unde sa se intoarca. Asa cum nu mai au unde si de ce sa revina pe meleagurile natale nici sutele de nemti ai caror strabuni au intemeiat cartierele Steierdorf sau Sigismund. Chiar daca singurele investitii in viata comunitat