La sfârşitul anului 2003, apărea la Paris cartea lui Florin Ţurcanu Mircea Eliade. Le prisonnier de l'histoire1. Recent, Editura Humanitas ne prezintă versiunea ei românească, datorată Monicăi Anghel şi lui Dragoş Dodu.

Semnalam într-o recenzie2 meritele şi lacunele acestei cărţi. Reiau discuţia "provocat" de un articol care, îndoindu-se de oportunitatea hotărârii Institutului Cultural Român de a proclama 2006 drept Anul Eliade, decreta sentenţios în final: "Monografia Mircea Elide. Prizonierul istoriei a ridicat extrem de sus ştacheta discursului istoric şi intelectual românesc cu privire la Eliade, aşa încât viaţa şi opera lui Eliade nu mai pot face abstracţie de modul în care au fost interpretate de Florin Ţurcanu, un istoric curajos, cu firească şi decomplexată atitudine în faţa "modelelor"3. în intervenţia mea anterioară salutam, în primul rând, caracterul monumental al acestei biografii, valoarea ei documentară. Florin Ţurcanu a avut permisiunea şi mijloacele materiale de a putea cerceta Arhivele Ministerului de Externe, cele ale Serviciului Român de Informaţii, precum şi numeroase fonduri din Franţa, Portugalia, Anglia şi Germania. O importantă sursă informaţională a autorului a fost Colecţia Mircea Eliade de la Biblioteca Regenstein a Universităţii din Chicago.

Au fost consultate aproape o sută de periodice în limbile engleză, franceză, germană şi română, câteva sute de cărţi şi articole (de istorie, filozofie, antropologie, religie, filozofia culturii, istorie şi critică literară).

Dl Ţurcanu a obţinut mărturii orale sau scrise de la 50 de exegeţi ai operei lui Eliade sau de la cei ce şi-au întreţesut drumul cu eroul nostru în diferite etape ale vieţii.

Elogiam în articolul meu puterea de muncă, tenacitatea, perseverenţa şi corectitudinea autorului, reproşând, în acelaşi timp, ignorarea sau minimalizare