Noica, Ianoşi şi liberul arbitru

Am răsfoit primele două numere (pe martie şi aprilie) ale revistei lui Bogdan Lefter, Altitudini. Admirabilă grafic, cu multe lucruri de citit, cu colaboratori de toată mâna (de la Victor Rebengiuc la Valentin Protopopescu), revista arată bine în peisajul publicisticii noastre culturale. Promitem s-o citim, fie că ni se va trimite la redacţie, fie că o vom cumpăra la chioşc.

Cel mai interesant lucru este, în nr. 2, Dosarul intitulat Păcatele tinereţilor. E vorba de tinereţile legionare sau comuniste ale lui Mircea Eliade, Constantin Noica, Nina Cassian, Ion Ianoşi. Nu e locul să intrăm în detalii. Citiţi şi veţi vedea că merită. Remarcăm doar, în articolul lui Adrian Niţă, cazul Noica şi cazul Ianoşi, un tratament inegal al păcatelor cu pricina. Dacă în cazul Noica, după părerea autorului, legionarismul nu poate fi justificat, deşi nu are nici o consecinţă asupra operei, în cazul Ianoşi, comunismul nu poate fi judecat, căci "trebuie să ţinem cont de libertatea de opţiune, de liberul arbitru". Cât despre efectul ideologiei din laptele careia Ion Ianoşi a supt la Universitatea Jdanov din... Sankt Petersburg (pardon, domnule Niţă, e vorba de Leningrad), nici o vorbă. în sfârşit se observă că Noica n-a suflat nici un cuvinţel despre Legiune mai târziu. Era şi greu, din domiciliul obligatoriu de la Câmpulung Muscel, în plin regim comunist. Ianoşi, el, nu şi-ar fi "ascuns sub covor" păcatele tinereţilor, care, mă rog, nu prea sînt păcate şi nici ale tinereţilor, de vreme ce posesorul lor şi le-a reafirmat onest şi după 1989. Cu asta suntem de acord: Ianoşi a rămas marxist. E grav? Nu e grav? Nu îndrăznim a spune decât că ne miră dubla unitate de măsură pentru păcate ideologice atât de asemănătoare.

Şcoala în dilemă

Dosarul tematic din numărul 1