Ediţia Miracol surprinde plăcut sensibilitatea amatorului de carte frumoasă, atât prin formatul elegant, mărturisind bunul-gust stilat al autorilor tehnoredactării computerizate, Mihai Ciocan şi Nicole Herăscu, cât şi, în aceeaşi măsură sau poate că mai mult, prin desenul de pe supracopertă şi desenele din carte, semnate de Dana Schobel-Roman, încântătoare prin originalitatea lor modernă, prin fineţea şi fluiditatea liniilor şi prin expresivitate, frumoase, unele, şi în sine, nu numai ca ilustraţii pe potriva anecdotelor burleşti din Povestea vorbii. Fiind eu ceea ce mi se pare că sînt, adică textolog, şi nu ceea ce nu mi se pare deloc că aş fi, critic de artă, îmi cer scuze de la cei în drept să le primească pentru că-mi permit să fac asemenea aprecieri, trecând, fără să am şi "diploma" de rigoare, dincolo de limitele presupuselor mele priceperi profesionale. Dar mărturisesc că mi-a făcut plăcere să-mi dăruiesc Povestea vorbii publicată de Editura "Miracol" tocmai pentru aceste frumuseţi. Regret sincer că ele nu au fost cumpănite după cuviinţă de îngrijitorul sau de îngrijitorii textelor alese, copiate tot pe furate, de vreme ce nu este menţionată nicăieri ediţia-matcă, Fischer (1967). Şi nu numai textele, dar şi o seamă de note sublineare au fost şi ele copiate ad litteram, fără să li se menţioneze autorul. De exemplu: nota explicativă dată de I. Fischer la termenul "pedanţi" din titlul Despre pedanţi sau copilăroşi (,Sensul greşit pe care-l dă Pann cuvântului pedant provine din apropierea de grecescul pes, pedos - copil") se citeşte aidoma în ediţia Miracol, la p. 11. Nota lui Fischer la verbul "are" din proverbul "Minciuna are şi ea pe unde să trece" (capitolul Despre minciuni şi flecării), "Are lipseşte din ediţia originală", este reprodusă întocmai în ediţia Miracol, la p. 29, tot fără indicarea autorului. Probabil că managerii editurii au vrut să-i lase citito