Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democratii isi stabilesc candidatul la primarie prin cercetare sociologica

Publicat in Ziua Constanta, vineri 5 mai 2006 ·

Conducerea organizatiei municipale a Partidului Democrat a sunat ieri dupa-amiaza goarna Biroului Permanent Local. Pe ordinea de zi s-au regasit mai multe teme: pregatirea lucrarilor Consiliului de Coordonare Local care are loc sambata 6 mai la Casa de Cultura a Sindicatelor. La ora inchiderii editiei, democratii dezbateau inca pe marginea primirii de noi membri, aproximativ 30 de persoane exprimandu-si intentia de a intra in randurile filialei locale in ultima luna.Conducerea organizatiei municipale urma sa decida si in ce masura se impune organizarea de alegeri pentru locul ramas liber in cadrul Biroului Permanent Local, care in acest moment numara doar 13 secretari executivi. Exista posibilitatea completarii Biroului chiar in timpul sedintei CCL, dupa ce la ultimul CCL, presedintele in exercitiu la acea vreme, Adrian Manole, a respins doua candidaturi pentru cel de-al paisprezecelea post de secretar executiv.Liderul organizatiei municipale, Laurentiu Mironescu a declarat ca in cadrul BPL urma sa fie prezentata si o cercetare sociologica preliminara, care va sta la baza unui sondaj mult mai elaborat care va include "figurile" cele mai reprezentative pentru PD in materie de posibili candidati pentru Primaria Constanta.La sedinta CCL de sambata, unde sunt asteptati sa participe aproximativ 500 de militanti ai partidului, se va prezenta strategia pe termen mediu a filialei municipale, precum si actiunile imediat urmatoare. Printre invitati se numara si o parte a membrilor Biroului Permanent Judetean: presedintele organizatiei judetene, Stelian Dutu, presedintele executiv Tudorel Calapod si secretarul general Mitica Bocai. Conducerea organizatiei municipale a Partidului Democrat a sunat ieri dupa-amiaza goarna Biroului Permanent Local. Pe ordinea de zi s-au regasit mai multe teme: pregatirea lucrarilor Consiliului de Coordonare Local care are loc sambata 6 mai la Casa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 3 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 14 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Volodimir Zelenski, după discuția de la Vilnius cu Nicușor Dan: „Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României”

HotNews acum o ora
Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au avut luni o întrevedere bilaterală în marja summitului „București9” organizat la Vilnius. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre eforturile diplomatice pentru pace și consolidarea sancțiunilor, iar Dan a c

Nereguli grave în marile magazine: ANPC dă amenzi de peste 2 milioane de lei

Mediafax acum 54 minute
Operațiunea a scos la iveală problemele grave din comerțul cu amănuntul. Rezultatul: amenzi de peste 2 milioane de lei pentru marile lanțuri de magazine. Comisarii au verificat cele mai frecvente plângeri ale consumatorilor: prețuri diferite între r

Ucraina propune o întâlnire între Zelenski, Trump și Putin. „Este crucial pentru avansarea procesului de negocieri”

Adevarul acum o ora
Ucraina a propus Rusiei luni, la reuniunea de la Istanbul, o întâlnire tripartită între preşedinţii Ucrainei, SUA şi Rusiei - Volodimir Zelenski, Donald Trump şi, respectiv, Vladimir Putin - între 20 şi 30 iunie pentru a impulsiona negocierile de pa

Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei

HotNews acum 12 ore
Karol Nawrocki, câștigător al alegerilor prezidențiale din Polonia cu 50,89% din voturi, este un istoric naționalist specializat în lumea criminală, boxer amator, care a obţinut sprijinul principalului partid de opoziţie, Lege şi Justiţie (PiS), dar

Premierul Donald Tusk va cere un vot de încredere în Seimul polonez. Decizie luată după înfrângerea suferită de candidatul coaliției la prezidențiale

HotNews acum 33 minute
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunţat luni că va cere în curând votul de încredere în parlament pentru guvernul său de coaliţie după victoria candidatului naţionalist Karol Nawrocki la alegerile prezidenţiale de duminică, relatează AFP şi Reu

Donald Trump şi Xi Jinping vor discuta ”probabil” la telefon săptămâna aceasta, anunţă Casa Albă

G4Media acum 15 minute
Preşedinţii american Donald Trump şi chinez Xi Jinping ”probabil” vor discuta la telefon săptămâna aceasta, anunţă luni o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, în contextul unor tensiuni comerciale mai puternice ca niciodată, relateaz

Nicușor Dan: „Un termen realist pentru formarea Guvernului este de două săptămâni”. Ce a spus președintele despre desemnarea premierului

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat luni de la Vilnius că un termen realist pentru formarea noului Guvern este de două săptămâni. El a subliniat că desemnarea unui premier va avea loc doar în momentul în care va exista o susținere parlamentară solid

Ștefan Popescu: „Am dat prea multă importanță vizitei lui Nicușor Dan în Polonia”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, Ștefan Popescu, diplomat și analist român, a discutat despre viitorul Europei, dar și despre vizita lui Nicușor Dan în Polonia. Urmăriți aici, integral, emisi

Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari de la Fujitsu

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că în perioada 2007-2008, când era prim-ministru, a primit de la compania Fujitsu Siemens Computer

Vremea

București
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

16°/28°
mar.

16°/30°
mie.

19°/23°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/26°
joi

17°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/29°
mar.

16°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°