În toamna anului 2002, eram într-o silitoare alergătură pe la primării şi alte instituţii bucureştene, pentru a-mi procura actele "reîncetăţenirii" mele româneşti. Pe 29 august, mă întorsesem definitiv în ţară, după douăzeci şi nouă de ani petrecuţi în Occident. O deosebire continua să mă semnaleze "localnicilor" - în modul de a vorbi, cine ştie, în ignoranţa unor detalii ale vieţii curente din ultimele trei decenii. Contam pe trecerea săptămânilor şi lunilor pentru a-mi regăsi anonimatul bucureştean, din care mă rupsesem la vârsta de treizeci şi patru de ani.
"Nel mezzo del cammin di nostra vita"... Dante Alighieri îşi datează începutul exilului "în mijlocul căii vieţii noastre". Născut în 1265, el avea treizeci şi cinci de ani în primăvara anului 1300 când a părăsit Florenţa. Împărţirea în două a duratei vieţii este inspirată de psalmul 89, rugăciunea lui Moise, care îşi declară vârsta de şaptezeci de ani, şi s-ar mai bucura de încă zece, cu voia Celui Veşnic... Spre deosebire de Moise, căruia Domnul îi va acorda vârste în plus - până la o sută douăzeci de ani (longevitate socotită ideală şi de înţelepţii Egiptului antic), Dante va trăi doar cincizeci şi şase de ani.
Redactorii Exodului distingeau trei perioade de câte patruzeci de ani în existenţa-misiune a lui Moise. Tot la vârsta de patruzeci de ani, pe vremea lui Platon, se considera că un filosof devenea matur şi se putea exprima în public... La Evrei, ca şi la Egipteni ori, mai puţin, la Greci, vârstele marilor personalităţi erau tratate ca măsuri "de dorit".
În realitate, oamenii trăiau, statistic vorbind, mai puţin decât în evul nostru... Savanţii care se apleacă asupra veritabilei umanităţi a începuturilor (precedate de feluriţi hominizi, de-a lungul a trei mii de milenii!), reprezentată de homo sapiens Cro-Magnon, de care ne despart doar vreo treizeci şi cinci de
