Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa se pregăteşte de toropeala estivală

Publicat in Adevarul, vineri 5 mai 2006 ·

Brokerii nu sunt tocmai optimişti când se gândesc la evoluţia, în sezonul estival, a acţiunilor listate la Bursă, ei se aşteaptă doar la o creştere lentă a lichidităţii. Dacă, în vara Brokerii nu sunt tocmai optimişti când se gândesc la evoluţia, în sezonul estival, a acţiunilor listate la Bursă, ei se aşteaptă doar la o creştere lentă a lichidităţii. Dacă, în vara trecută, procesul de privatizare a BCR a încurajat tranzacţiile cu acţiunile SIF-urilor, pentru acest an se întrevede o acalmie ce ar putea fi întreruptă doar de eventualele modificări ce vor fi aduse Codului fiscal. Nici Fondul Proprietatea nu mai dă motive de optimism brokerilor, pentru că, în legătură cu listarea acestuia, părerile sunt împărţite: trebuie cotate mai întâi societăţile componente sau înaintea tuturor ar fi mai bine să se coteze Fondul? şi, cum numărul societăţilor este destul de mare, iar valoarea acţiunilor acestora este greu de stabilit în afara pieţei reglementate, e cu atât mai dificil să apară Fondul ca emitent distinct. Altfel spus, şi în acest sezon, SIF-urile, companiile petroliere şi cele bancare vor rămâne pe post de vedete ale pieţei.

Trenduri ascendente - abia din iulie În opinia lui Emil Ogică, directorul companiei de consultanţă financiară KTD Invest, evoluţiile din acest an ar putea fi comparabile cu cele din anul trecut. "În primele două luni din 2005 am avut creşteri semnificative, după care a urmat o lungă perioadă cu tranzacţii puţine şi chiar scăderi de preţuri la fel se întâmplă şi în acest an. Lichiditatea scăzută de acum va mai dura câteva săptămâni, şi abia din iulie vom avea trenduri cu adevărat ascendente", estimează brokerul. El precizează, însă, că o evoluţie liniară, previzibilă, a bursei va fi posibilă "doar dacă nu vom avea surprize cu viitorul Cod fiscal sau cu diverse reglementări ostile pieţei de capital". Analiştii spun că, în acest moment,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

Încep lucrările de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă

Ziua Constanta acum 34 minute
Compania Națională Aeroporturi București a transmis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. Din primele informații este vorba despre o investiție de 112,422 milioane de lei, din fonduri

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul București a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar, potrivit Agerpres. DNA a solicitat l

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 3 ore
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Reacție a Guvernului de la Chișinău la acuzațiile lui George Simion: „Îi incurajăm pe toți să iasă la vot și să-și facă vocea auzită. Fără frică”

HotNews acum 29 minute
„Din respect față de alegători, îndemnăm toți actorii politici să se abțină de la acuzații, care doar vin să compromită acest exercițiu democratic”, a reacționat, pentru HotNews, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă. Este p

O femeie a încercat să se sinucidă în stația de metrou de la Piața Iancului

Adevarul acum o ora
Un incident grav a avut loc vineri, 16 mai, la stația de metrou Piața Iancului din Capitală, unde o persoană ar fi încercat să se sinucidă. Circulația trenurilor a fors perturbată.

Sebastian Burduja – „Romgaz cere în înstanță dizolvarea Greenpeace”

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că Romgaz cere în instanță dizolvarea Greenpeace. „Am spus de la bun început că ne vom lupta până la capăt pentru interesul public al țării noastre, pentru securitatea energetică și bunăstarea românilo

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

AUR: Apel la autoritățile din Rep. Moldova să nu „forțeze” oamenii și acuză că se pregătesc fraude la vot

Mediafax acum o ora
„Prezența este triplă, este o prezență forțată masiv și asumată de instituțiile oficiale de statului moldovean, cu implicarea unor partide politice din România, cu susținerea guvernului moldoven, susținerea primarilor din partidul de guvernământ din

Mandat de arestare preventivă pe numele primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a admis propunerea DNA şi a înlocuit măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea. DNA a solicitat schimbarea măsurii preventive, acuzându-l pe Vlad Op

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/19°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/21°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/16°