La Curtea Veche, cărţi vechi. De neam (bibliofil). Printre ele, bune surate pierdute în gîlcevile lor de altădată, o bucoavnă gîlcevitoare: Arhondologia Moldovei - Amintiri şi note contimporane, a lui C. Sion. Văleat 1892, Iaşi, Tipografia Buciumului Român. O carte rea, la vremea ei, înţepată şi pusă pe cîrteală, care nu l-a amuzat deloc, bunăoară, pe Călinescu. Acum, dacă o iei din nou la răsfoit (în ediţia veche sau, mai probabil, în cea din '73, de la Minerva, îngrijită de Rodica Rotaru, prefaţată de Mircea Anghelescu şi cu postfaţă, note, comentarii de Ştefan S. Gorovei), e un dicţionar onomastic cvasi-fictiv în care ţi se pare că s-au strecurat, mai mult ca să te deruteze, cîteva nume care-ţi spun ceva. Ordinea pe care o urmează Sion e-aceea a alfabetului chirilic, dar şi de la ea se mai abate. Să-l luăm, dintre primii, pe Alecsandri: "Două neamuri: cel adevărat este grec moldovenit, au rămas în Basarabia, din care mai cunoscut este şătrariul Iordache; iar acei din Moldova, deşi sînt mari şi bogaţi, nu sînt nici adevărat Alecsandri, nici moldoveni." Un qui-pro-quo de toată frumuseţea, deconspirat într-un joc de ramuri, în familie şi în frază, pe care-l ajută bine şi sintaxa.

O etichetă scurtă, cu atestarea, vechi-ceremoniosă, la sfîrşit: "Arhip. Nouă ridicătură de a domnului Mihai vodă Sturza; moldoveni sînt." Apoi iată, de pildă, unde stau, rătăcite, anacoluturile lui Caragiale, între clondirul de mastică şi evocările şiroinde de familie: "Balş. Moldovan drept, veche familie boierească, figurează între nobilii Moldovei încă dinaintea domniei lui Dragoş vodă, pe cînd ţara era republicană, precum văd într-un manuscript a lui Petrea Clînău, spătarul lui Ştefan vodă cel Mare, tălmăcit de el în Vaslui din latineşte, cum l-a găsit scris de Huru, canţelarul cel mare al lui Dragoş, că un Baloş au fost la obşteasca Adunare, ce s-au făcut în Iaşi cînd a ven