Ceea ce a fost joi seara, în sala „Transilvania”, din Sibiu, este greu de descris în cuvinte. Dacă pentru cei 4.000 de spectatori prezenţi în tribunele cochete ale sălii din oraşul de pe Cibin, a fost o încercare a potenţialului inimii, imaginaţi-vă ce a fost în inimile fetelor care au evoluat în teren. A fost cea mai mare încercare a ceea ce pot aceste brave jucătoare braşovene, poate mai mare decât meciurile cu Dijon şi Merignac din „Challenge Cup”. Au fost conduse, dar au revenit. Au preluat clar conducerea, dar au fost egalate. Mai erau 50 de secunde şi aveau un minus de două goluri. Când mai erau două secunde, iar vâlcencele mai aveau un gol în plus, Mihaelei Urcan Tivadar nu i-a tremurat mâna şi a egalat, relansând de la zero partida. Au egalat atunci când poate unii nu se mai gândeau la această oportunitate. Au avut momente de suspans pe durata celor 70 de minute de joc efectiv (pentru că nu au fost suficiente 60 de minute regulamentare). Au trecut şi peste bara lui Elisei, care putea pune punct meciului. A mai fost şi „poarta”, care a dat aripi întregii echipe.

Forţa acestor fete a fost şi aceea că au ştiut să treacă peste unele inexactităţi ale arbitrilor (poate omeneşti, pentru că nu dorim să ne gândim la altceva) care le-au dezavantajat în unele momente de cumpănă. Una peste alta, formaţia rulmentistelor a demonstrat maturitate în exprimare, au demonstrat că au la ora actuală cel mai bun team din campionat şi că cele două obiective atinse, campionatul şi Cupa, le-au cucerit pe merit. De acum urmează afirmarea şi în Europa. Urmează al treilea trofeu: „Challenge – Cup”.

Început echilibrat, încheiat în forţă

La început, echipele se suspectează, fiecare căutând lipsurile adversarului, pentru a da lovitura decisivă. Se închid bine în apărare, atacul negăsind breşele necesare pentru a puncta. Cosmina Damian, în minutul 3 deschide tabela