M-am tot gindit, dar nu am incropit inca un plan pentru a deveni miliardar, pentru a chema la teatru pe toti citi ar trebui sa urmeze acolo scoala de candoare, simplitate, geniul copilariei, risul sincer si plinsul naiv. Nu exista 1 mai fara "un mic, o bere", "servite" traditional, in aroma suculenta a fumului de gratar, intr-un spatiu cimpenesc in care, ca decor, se presupune ca exista, in imediata apropiere a focului, un copac, doi copaci. Afirmatia mea este o banalitate... investigatiile serioase din presa de azi confirma doua constante sigure: peste cincizeci la suta dintre romani isi exprima adeziunea fata de presedintele Basescu si optzeci la suta cred ca "1 mai" inseamna "un mic, doi mici"... (si asa mai departe, cum am spus). Nu poate fi conceputa o alta imagine a zilei in care se instaleaza primavara in spatiul carpatin. Probabil ca, in eventualitatea unei zile mohorite, ploioase, data de 1 mai se anuleaza din calendar. Stiu ca aceasta optiune este cam gastronomica; dar "asta este". De sarbatori, tot romanul viseaza sa se delecteze pe aceasta cale, "consumind" mici si bere. Nu trebuie sa facem din aceasta dorinta un pacat, nici macar sa o consideram o expresie triviala a existentei noastre nationale. La urma urmei, se stie ca musulmanii viseaza munti de pilaf... faptul a ajuns legendar; cit despre dorintele "lichide"... ce sa mai spun... in Roma antica circula expresia "suge ca un dac". Nu stiu daca se cuvine sa ne opunem unor traditii care, prin trecerea mileniilor, au devenit insemne ale personalitatii autohtone. Ar trebui sa-si tempereze criticile si cei care strimba din nas fata de jubilatia generala prilejuita de instalarea primaverii, carora le miroase a "vulgaritate" exuberanta nationala. Ei poate nu stiu ca amploarea bucuriei generale s-a mai redus totusi fata de ceea ce era sarbatoarea de armindeni acum o suta de ani. Pe atunci, de exemplu, era apre