La Biblioteca, in ragazul pentru cea de-a doua cafea, de seara, cea care ma desteapta pana la biciuire, caut ceva de citit.
In cele doua dulapuri cu periodicele, lasate pentru a doua zi de cititori, nu gasesc nimic. Sau, mai bine zis, nimic interesant.
Evident, toata tevatura asta n-ar fi fost daca as fi luat, la plecarea de acasa, cartea despre Tudor Vladimirescu. Am uitat-o si acum platesc. Umblu la raftul cu carti predate. Gasesc ceva. Nicolae Iorga, "Oameni care au fost", vol. I, Biblioteca pentru toti, 1967.
Ma opresc mai intai la "Doamna Elena Cuza", text intalnit in bibliografia despre Domnitor, citat cand vine vorba de posteritatea lui Cuza. Din cate-mi amintesc, a fost publicat in 1909 si foloseste amintirea vizitei lui Nicolae Iorga la casuta din Piatra-Neamt, unde-si ducea zilele (ultimele!) fosta prima doamna a tarii.
Retin cateva imagini, marturisind un posibil scriitor: "femeie ideal de buna si modesta"; "zilele serbarilor amintitoare ale Unirii"; "multa cuviinta rezervata, multa liniste rece"; "vorbi cu un glas care n-avea indoieli si zabavi"; "orbitele adanci sapate, pline afund de o umbra trista". Ma opresc insa pentru a transcrie scena in care Elena, Doamna, isi aminteste de iesirile lui Cuza in multime: " - Si-i ziceam uneori... - Sta si se opreste, cautind cuvintul: «maria ta» i se pare prea solemn, ca nu-i zicea astfel. Nu, sa spuie cum ii spunea: - Si-i ziceam uneori: «Omule, de ce nu te pazesti? Se gaseste poate vreun nebun care sa traga asupra ta». Da el dadea din umeri, lui nu-i pasa...»".
Intre timp a fiert cafeaua. S-a si racit nitel. Gasesc ragaz pentru o alta tableta: "La mormintul lui Kogalniceanu", izvorata dintr-un fapt, cum sta bine lucrului gazetaresc de mana: "O parte din liderii din Iasi au facut drumul pina la cimitir pentru a se inchina amintirii lui Mihail Kogalniceanu". Sunt, evident, imagini
