Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea Tractorul Brasov, decisa in urmatoarele doua saptamani

Publicat in Curierul, luni 8 mai 2006 ·

Negocierile dintre AVAS si firma indiana Mahindra&Mahindra pentru preluarea Tractorul, initiate in octombrie 2005, vor fi finalizate in termen de doua saptamani. In caz contrar, vor esua, intrucat la sfarsitul acestei luni expira oferta statului privind privatizarea companiei din Brasov. "AVAS va comunica public, in maximum doua saptamani, dupa negocierile cu Mahindra&Mahindra, decizia finala cu privire la situatia Tractorul", se arata intr-un comunicat al institutiei. AVAS mai precizeaza ca negocierile continua, insa sunt afectate negativ de unele declaratii "alarmiste" ale liderilor de sindicat sau ale oamenilor politici, precum si de acordarea ajutorului de stat in valoare de 160 milioane euro sau de reactia furnizorilor de utilitati, precum Apa Nova, care ameninta Tractorul cu executarea silita. AVAS arata, in martie 2006, ca valabilitatea ofertei privind vanzarea pachetului majoritar de actiuni detinut de stat la firma din Brasov va expira, potrivit legislatiei in domeniul privatizarii, in luna mai, daca negocierile nu vor fi finalizate pana la acea data.

Procesul de privatizare ar putea fi reluat

Institutia mai atrage atentia, in comunicat, asupra efectelor negative ale esuarii negocierilor. Astfel, in cazul in care investitorii indieni s-ar retrage, "Tractorul isi va derula programul de restructurare si de restrangere a activitatii de productie in 5 sau 6 hale. Halele dezafectate vor putea fi vandute sau inchiriate, pentru ca banii obtinuti sa fie folositi pentru plata datoriilor si desfasurarea activitatii", spun oficialii AVAS. Institutia precizeaza ca, dupa aplicarea programului de restructurare si plata datoriilor, firma ar putea fi scoasa din nou la privatizare, in cazul in care situatia financiara a producatorului de tractoare va fi imbunatatita.

Mahindra&Mahindra are o gama larga de activitati si produce atat tractoare, c

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sursă Israelul și Hamas au acceptat un acord de încetare a focului în Gaza și eliberarea ostaticilor

Ziua Constanta acum 29 minute
Israelul și Hamas au acceptat miercuri un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor, punând capăt celor 15 luni de război care a făcut zeci de mii de morți pe teritoriul palestinian, a declarat miercuri pentru AFP o sursă a

Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice, la Comitetul Militar al NATO, să se pregătească de război

News.ro acum o ora
Secretarul general al NATO Mark Rutte cere Alianţei Nord-Atlantice să se pregătească de război şi să-şi înfrunte inamicii care încearcă să slăbească democraţia, relatează Euronews. ”Pentru a preveni războiul, trebuie să ne pregătim de (război): Este

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţie prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 31 minute
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 7 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump, relatează AFP. Mişcarea isl

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 31 minute
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Bolojan: Mâine se stabileşte calendarul electoral / Antonescu, un om care acoperă, cel puţin parţial, electoratele partidelor. Am încredere în el, sunt convins că este un preşedinte predictibil, care ţine România pe o direcţie bună

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că joi se stabileşte calendarul electoral oficial şi dispare astfel chestiunea de interpretare. Despre candidatul coaliţiei, Crin Antonescu, el a arătat că este ”un om care acoperă, cel puţin parţial, elect

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°