REVERSUL MEDALIEI Pana la urma, slava de care Ceausescu era inconjurat s-a prefacut, peste noapte, intr-un giulgiu al mortii.
Iata cum explica Pavel Campeanu mecanismul functionarii cultului personalitatii, dar si reversul medaliei, partea proasta. In volumul "Ceausescu, anii numaratorii inverse" (Polirom 2002), Campeanu crede ca "Ceausescu socotea... ca un veritabil conducator nu trebuie numai sa-si reduca supusii la ascultare, ci sa-i si umileasca. Ca si gestul ingenuncherii protocolare, prin aceste discursuri «marele sef» nu-si demonstra superioritatea exhibandu-si propria statura, ci incovoind-o cu sila pe a falsilor sai laudatori. Rostind ori scriind acele declaratii rituale, ei isi asumau explicit postura de sprijinitori colectivi ai unui regim pe care de regula il detestau. Fiecare declaratie de acest fel constituia un act ostentativ de supunere, profund umilitor si revoltator".
LEGITIMAREA. Si in cazul Elenei, cultul personalitatii avea o functie de legitimare. Citat de Edward Behr in cartea "Saruta mana pe care n-o poti musca" (Humanitas, 1999), fostul diplomat Mircea Raceanu crede ca: "In incultura si in naivitatea ei, ea chiar credea ca titlurile asezate dupa numele ei ii modifica imaginea".
Din pacate pentru Ceausescu, afirma Pavel Campeanu, efectul adulatiei a fost invers: "Discreta de-a lungul timpului, exasperarea populara a devenit manifesta in decembrie 1989. Falsii adulatori ai dictaturii s-au transfigurat peste noapte, cu miile, in demolatorii ei. Provocand revolta celor implicati, strategia adeziunii aparente, ca tehnica a cultului personalitatii, s-a dovedit pana la urma o forma de represiune contraproductiva... Reducandu-i pe membrii societatii la o conditie de servilism si totodata silindu-i sa se declare incantati de aceasta conditie, cultul personalitatii avea sa provoace, cu trecerea anilor, efectul delegitimator material
