Toata lumea deplange saracia in care se zbate invatamantul superior. Si-a pierdut sedii, institute de cercetare, cadre didactice competente, studentii mai rasariti. Si nivelul educatiei din aceste institutii a scazut.

Cel mai la indemana motiv, invocat adesea de sindicalisti, cadre didactice sau politicienii din opozitie: fondurile simbolice primite din bugetul de stat. Nici unul dintre ministrii educatiei din ultimele decenii nu a parut sa considere ingrijoratoare imbatranirea corpului profesoral, saracia bibliotecilor, migratia studentilor. Dar n-au ostenit laudand calitatea invatamantului si stergand praful de pe cadre didactice eternizate in functie. S-au bucurat de intelegere la nivel inalt. Singurul motiv pentru care politicienii mai par inca interesati de invatamantul superior este acela ca pe statele de plata ale universitatilor de stat sau particulare, primesc adaosuri substan-tiale la indemnizatia de parlamentari.

Toate acestea nu erau posibile fara complicitatea capilor institutiilor de invatamant superior. Pentru multi dintre ei, chiar si putinii bani primiti de la buget sau din finantare externa au fost o sursa frumusica si sigura de venit. Asa se face ca pe lista de mari datornici a finantelor publice se afla, la ora actuala, multe dintre universitatile de traditie. Cea mai mare parte a universitatilor de stat s-au inecat in apele tulburi ale tranzitiei, ramanand in mod repetat corigente la capitolul finante. Complicatii produse nu doar de banii putini, ci si de putina pricepere a celor care-i manevrau. Politehnica bucuresteana, de pilda, ar avea nevoie de 150 de miliarde de lei pentru a acoperi datoriile pe care le-a acumulat pana in luna aprilie. Suma depaseste cu mult bugetul de care dispune prima scoala superioara de invatamant tehnic din Romania. Si Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi e pe lista datornicilor, are de plat