Etapa a 21-a a diviziei „C” la fotbal, a fost din nou o etapă dominată de trioul braşovean, care a acumulat 7 puncte din cele 9 puse la bătaie. Nu au acumulat toate punctele, pentru că la Tg. Secuiesc, asistenţii au ţinut în frâu cât au putut, formaţia predeleană. Astfel că formaţia pregătită de Vasile Gherghe, s-a impus clar, acolo unde numai Tractorul şi Satelitul au reuşit să plece cu puncte. Tractoriştii au evoluat la Tg. Mureş, în faţa Gazului, care şi în acest sezon s-a dovedit cea mai bună formaţie din Tg. Mureş. A fost pentru elevii lui Virgil Roşu, ultimul test dinaintea derby-ului de mâine, când, în Colonie vor întâlni puternica echipă a ghimbăşenilor. Şi aceştia au susţinut ultimul test înaintea jocului de mâine, al cărui rezultat poate fi decisiv în lupta pentru promovare la barajul pentru divizia „C”. Tractoriştii, care în retur nu au cunoscut înfrângerea, vor să dea uitării acel 0-5 din turul campionatului, de la Ghimbav. Un meci egal ar avantaja formaţia din Colonie, care se pare că are un program mai lejer în continuare. Lacul Ursu Sovata începe să bată în retragere. De unde până nu de mult nu concepeau să nu câştige seria, sovătenii au mai pierdut două puncte mari, acasă, în faţa celor din Topliţa şi se pare că se mulţumesc cu primul loc după podium. Matizolul ploieştean, odată cu victoria asupra Trans Silului, a făcut un pas uriaş spre salvare, desprinzându-se pentru moment de plutonul codaş. Şi elevii lui Sandu Andrasi, prin victoria de la Târnăveni, au ajuns la un „zero” salvator şi cum vor mai primi un + 3 din partea desfiinţatei echipe din Ungheni, se pot considera salvaţi. Maris-ul mureşean, deşi a luat trei puncte la Ungheni, are o situaţie grea.
Etapa de mâine, în afară de derby-ul amintit, din Colonie, mai programează câteva partide importante în economia clasamentului. În derby-ul mureşean, două echipe în suferinţă, Maris şi Gaz Meta