Satul Lunca Cetatuii din comuna Ciurea arata simbata dimineata asemeni unui cazan sub presiune. Zeci de oameni, dintre care unii au lucrat iar altii inca mai lucreaza la societatea Moldoforest SA (fosta SIL Ciurea - n.r.) s-au adunat in fata unitatii si au vrut sa intre cu forta peste sefi, pentru a-i intreba ce au de gind in privinta terenurilor si anexelor din jurul blocurilor din zona.
La intrarea in unitate, cei peste 100 de oameni au constatat insa ca nu au cu cine sa stea de vorba. Cu toate acestea, oamenii au ramas la poarta, scandind lozinci: „Afara cu banditii de la Moldoforest", „Opriti jaful" sau „Nu ne luati aerul.
Lasati-ne sa respiram in voie", ultima referindu-se strict la faptul ca sefii de la Moldoforest au instrainat o parte din paminturile oamenilor unor cumparatori de ocazie. In tot acest timp, primarul comunei Ciurea, Mihai Grigoras, nu era nici la Primarie si nici acasa.
Cind a fost cautat la domiciliu, unul dintre argati ne-a spus ca primarul a plecat la oras, cu treburi, inca de la primele ore ale diminetii. Pe usa de la intrarea in Primaria Ciurea trona simbata un lacat cit toate zilele, iar biroul primarului era pazit cu strasnicie de un catel amarit.
Oamenii au platit chirie pentru terenurile in litigiu
Ion Tagarcea (fost primar al localitatii Ciurea), cel care-i reprezinta pe satenii care stau in blocurile si coloniile muncitoresti ce au apartinut Moldoforest, ne-a explicat simbata ca terenurile ce au fost instrainate abuziv de fosta si actuala conducere a fabricii apartin de drept Primariei Ciurea, conform Legii fondului funciar, dar si potrivit unor schimburi de terenuri efectuate de fostul SIL Ciurea (actualmente Moldoforest). „Oamenii si-au platit chiria pentru terenurile anexa din jurul blocurilor,