Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD incepe negocierile pentru o colaborare parlamentara cu PRM

Publicat in HotNews, luni 8 mai 2006 ·

Biroul Permanent National al PSD a decis, luni, ca grupurile parlamentare ale partidului sa inceapa negocieri cu PRM pentru stabilirea unei formule de colaborare la nivel parlamentar. Cele doua formatiuni spera ca astfel sa intareasca opozitia si sa-si coordoneze actiunile politice.

Decizia de a incepe negocierile cu PRM a fost sustinuta de toti membrii Biroului Permanet National al PSD, chiar daca acestia nu au discutat despre semnarea vreunui protocol.

"Colaborarea intre formatiunile noastre pe chestiuni punctuale este normala si fireasca. O sa vedem daca o sa semnam vreun document in acest sens sau raminem la nivelul unui gentlemen agreement", a declarat senatorul PSD, Ioan Rus.

Liderii social democrati au mai discutat si despre constituirea unui grup de experti ai celor doua partide, care sa redacteze o motiune de cenzura pe teme socio-economice si care urmeaza sa fie depusa pina la sfirsitul actualei sesiuni parlamentare.

Intrebat de Hotnews.ro daca aceasta colaborare cu PRM va afecta imaginea partidului, purtatorul de cuvint al PSD, Cristian Diaconescu a spus: "Nu vad cum acest lucru ar afecta imaginea PSD-ului. Este vorba de o colaborare numai daca vor fi identificate prioritati comune ale celor doua partide.

Daca PSD va avea un alt punct de vedere legat de problemele din interiorul Parlamentului nu este obligat sa colaboreze cu PRM".

"In ceea ce priveste nemultumirile din rindul unor membri PSD legate de aceasta colaborare cu PRM nu sunt acreditat sa va raspund. Sunt convins ca dvs, presa, veti identifica acele persoane daca exista si ii veti afisa", a mai spus Diaconescu.

Planul privind o colaborare PSD-PRM a fost anuntat vineri de catre Corneliu Vadim Tudor care l-a motivate prin nevoia crearii unei opozitii unite, pentru "a contracara astfel actuala putere".

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 2 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 10 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum o ora
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Administraţia Trump vrea să reducă bugetul Pentagonului. Comandamentul European nu se află pe lista de excepții

HotNews acum 59 minute
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a cerut personalului său să se pregătească pentru reducerea bugetului militar american cu zeci de miliarde de dolari pe an, potrivit Washington Post, o decizie care ar putea provoca o opoziţie puternică

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°