Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sanda şi Constatin Copotoiu, excluşi de Nicolăescu

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 8 mai 2006 ·

Noua alcătuire a celor 30 de comisii de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii nu îi mai are în componenţă pe Constatin şi Sanda Copotoiu. Chiar dacă doar astăzi ministrul Sănătăţii va anunţa oficial noua componenţă a comisiilor de specialitate, acestea au fost făcute public pe site.

Reunite sub mai multe forme, din peste 50, au mai rămas doar 30 de comisii de specialitate, care, oricum nu au decât rol consultativ, de multe ori, mult mai mic decât şi-ar dori medicii specialişti. Noutăţile care îi privesc pe mureşeni nu sunt multe, dar sunt de esenţă.

După ce a fost înlăturat de la conducerea Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Constatin Copotoiu nu mai face parte din Comisia de chirurgie, la fel ca nevasta sa, care a fost înlocuită din Comisia de anestezie şi terapie intensivă. În acest timp, Raed Arafat a devenit preşedintele Comsiei de medicină de urgenţă, după ce anul trecut a fost doar co-preşedinte, iar soţia primarului Târgu Mureşului, Dana Florea, a devenit din secretarul Comisiei de transfuzii, preşedintele Comisiei de Hematologie de Transfuzii. Aceste mutări, întâmplătoare sau nu, au rolul de a crea o infuzie proaspătă şi de a concentra, pe cât se poate, specialiştii din medicină. Totuşi, decanii Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş sunt incluşi în comisiile de specialitate. Maria Dogaru, decanul Facultăţii de Farmacie este membru în Comisia de farmacologie clinică, toxicologie şi toxicodependenţă, Virgil Gliga, decanul de la Facultatea de Medicină Generală, în cea de specialităţi chirugicale (unde preşedinte nu este altul decât profesorul în ale plagiatului, Mircea Beuran), iar Sorin Popşor, decanul Facultăţii de Medicină Dentară este membru în Comisia de Specialităţi Medico-Dentare.

Afiniţăţile ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, sunt demonstrate de altfel şi prin componenţ

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum o ora
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 6 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 2 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 4 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

Bolojan: Dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o hotărâre de Guvern în acest sens, practic nu mai pot fi organizate alegeri anul acesta în Bucureşti/ Nu avem acord în coaliţie pentru organizarea în această toamnă a alegerilor

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă săptămâna viitoare nu va fi adoptată o hotărâre de Guvern privind organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, atunci scrutinul nu mai poate fi organizat în acest an. ”Eu, personal, cred că cu cât se or

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°