Sportul a învins cu 2-1 pe Poli Iaşi, în Regie, şi s-a instalat în fruntea Diviziei A, dar "studenţii" au suferit până au reuşit să se impună deoarece au ratat foarte multe ocazii de gol. Sportul a învins cu 2-1 pe Poli Iaşi, în Regie, şi s-a instalat în fruntea Diviziei A, dar "studenţii" au suferit până au reuşit să se impună deoarece au ratat foarte multe ocazii de gol. În cele din urmă, Mazilu şi Cruceru au înscris golurile victoriei, după ce, în prealabil, Daniel Rednic, marcase pentru oaspeţi dintr-un penalti. "Să fim realişti. E greu pentru noi să luăm titlul. Nu ne gândim, deocamdată, la acest lucru, ne gândim doar la meciul cu Bacăul. Cu Steaua şi Rapid putem să şi batem, putem să şi pierdem", a spus Mazilu. În ciuda victoriei, Gheorghe Mulţescu s-a arătat nemulţumit de maniera de joc a ieşenilor. "Jucătorii de la Poli Iaşi au luat lecţii de teatru. Ei faultau şi tot ei se văitau. Nu am mai văzut aşa ceva. Am reuşit să luăm cele trei puncte, exact ceea ce ne-am propus. Îi felicit pe băieţi pentru modul în care au jucat", a comentat Mulţescu. De partea cealaltă, Ionuţ Popa a cerut FRF să se sesizeze după ce a fost înjurat de spectatorii de la tribuna I a stadionului din Regie. "Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat pe parcursul meciului. Am fost înjurat ca la uşa cortului; am fost făcut bou, s-au legat de soţie şi de copii. Nu se poate aşa ceva, aici, în Capitala ţării. Până la urmă este vorba de educaţie. Nici la ţară nu sunt astfel de exemplare. Nu este posibil să venim în Capitală să fim terfeliţi în toate felurile", a declarat Popa.
Popa a făcut spectacol La o fază, în timpul meciului, "studentul" Dacian Varga l-a depăşit în viteză pe fundaşul ieşenilor, Adrian Toma, moment în care Ionuţ Popa a luat-o la fugă pe lângă fotbalistul bucureştean. "Am vrut să văd dacă am viteză. Varga mi-a spus că nu credea că mă pot ţine după el şi m-a felicitat.