Sunt Turcu, spune mustaciosul in salopeta, facandu-si cruce. Dar dumneata de unde esti? Din Resita, de peste tot, raspunde domnul in scurta de piele, tuns perie si extrem de nervos. Hotilor, adauga el in directia politocratului carunt, care-i tutuieste pe toti, ca Elena Ceausescu pe soldati, in scena finala.
Dl Hrebenciuc isi inmormanteaza dupa-amiaza nasul si apoi e gata sa discute, maine la cinci.
Jandarmii, dincoace de zabrele, par linistiti. Ziaristii, dincolo de ele, traiesc momente unice, revolutionare. Din studiouri, un moderator live ar vrea discursuri la fel de furibunde in interiorul PSD. O voce ragusita il pomeneste, in sfarsit: E vremea lui Ceausescu! Si portile se deschid ca dupa Sesam, cu figura incaruntita si diminuata a lui Adrian Severin, pe post de intermediar onest.
Cu 15 ani in urma cobora scara din spate a Palatului Victoria, nevazut, dar atunci jandarmii il impuscau pe Frumusanu, rebelii in haine mineresti aveau voie de la politie, iar Ion Iliescu stapanea situatia. Acum, aceiasi actori par rotitele unei jucarii stricate de fosti copii prost-crescuti.
Lui Ion Iliescu i se cere demisia din partid, la locul potrivit, in momentul nepotrivit, de oamenii cei mai nepotriviti. El insusi il vrea inapoi, la stanga, pe Petre Roman, pe care l-a izgonit pe aceeasi arie a asediului, pentru deviationism de dreapta. Se afla in sala unde inamicul lui reformator si occidentalizat il vrea inapoi, la dreapta, pe Corneliu Vadim Tudor. Fiecare pe divanul freudian pe care-l merita.
In aceasta resuscitare dereglata a insurectiilor copilariei capitalismului, scena se exinde insa, in mod neasteptat, chiar si in limbul pre-revolutionar. Un inalt liberal ii asigura protectia poetului Mircea Dinescu, in exercitarea dreptului la pamflet politic cu iz de regicid, castigat in 1989.
Un altul identifica in E
