Este interesant faptul că toate statuile publice din Târgu Mureş ne duc cu gândul în trecut. Construite cu un scop precis, ca statui-emblemă, ele trimit direct spre un anumit eveniment istoric. Aşa sunt statuia Soldatului Necunoscut realizată de Izsak Martin sau statuia Lupoaicei dăruită de Italia interbelică regatului României.
Statuile din zona Teatrului Naţional sunt poate printre puţinele compoziţii care trimit spre ideea de efort artistic, de "întâmplare" artistică.
Aşadar, se pune problema unui spaţiu public care să corespundă ideii de destindere, poate chiar şi de meditaţie, aşa cum se întâmplă în pieţele multor oraşe occidentale. Târgu Mureşul, ca de altfel majoritatea oraşelor din România, nu are parte de un astfel de spaţiu, poate decât, într-o mică măsură, zona din faţa Teatrului Naţional. Bineînţeles că de acest lucru nu este nimeni vinovat, istoria singură poartă întreaga vină.
La noi nu se practică încă "ieşirea în oraş" de dragul de a admira un spaţiu public sau o clădire. Pe câţi oameni i-aţi surprins admirând detaliile arhitecturale ale vreunei clădiri târgumureşene?
Se înţelege că nu orice oraş poate avea un Trafalgar Square. Însă este de datoria noastră să ne gândim la emblemele oraşului nostru: la cele care s-au construit ca şi la cele pe care le-am putea gândi şi înfăptui.
Narcis MARTINIUC
Este interesant faptul că toate statuile publice din Târgu Mureş ne duc cu gândul în trecut. Construite cu un scop precis, ca statui-emblemă, ele trimit direct spre un anumit eveniment istoric. Aşa sunt statuia Soldatului Necunoscut realizată de Izsak Martin sau statuia Lupoaicei dăruită de Italia interbelică regatului României.
Statuile din zona Teatrului Naţional sunt poate printre puţinele compoziţii care trimit spre ideea de efort artistic, de "întâmplare" artistică.
Aşadar, se pune problema unui spaţiu pub
