Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul la plimbare

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 9 mai 2006 ·

Primarul Sighişoarei, Dorin Dăneşan, a inspectat marţi zonele verzi din oraş şi a declarat, în final, închisă curăţenia de primăvară. Asta nu înseamnă că acolo unde asociaţiile de locatari sau proprietari nu şi-au făcut bine treaba, lucrările nu pot fi continuate. Însoţit de şeful Serviciului de Gospodărie, Gheorghe Maior, şi de jurnalişti, edilul şef al oraşului a parcurs pe jos străzi întregi din mai toate cartierele, a stat de vorbă cu oamenii şi a făcut remarci pozitive sau negative vizavi de felul în care s-a realizat curăţenia de primăvară.

Aprecierile au fost în general pozitive. Sighişorenii s-au îngrijit să cureţe spaţiile verzi, să planteze flori sau să amenajeze straturi de legume în faţa blocurilor. Din acest punct de vedere, în cartierul Târnava II (Bărăgan) s-au făcut cele mai vizibile progrese. Au primit laude din partea edililor şi locatarii din zonele Mihai Viteazu, Dumbravei, de pe străzile Daliilor numerele 1-3, Aleea Margaretelor, nr. 10, de pe strada Gării şi cei de pe strada Plopilor (în special Grădiniţa din zonă). Puncte negre primesc asociaţiile de locatari de pe Daliilor nr.15 şi Trandafirilor nr.6 unde vegetaţia abundentă aproape că ascunde intrările în bloc.

Primăria vrea să premieze cea mai harnică Asociaţie de proprietari şi cea mai harnică şcoală, a precizat primarul Dorin Dăneşan. Anul acesta doar cu laude în presă, iar de anul viitor premiile vor consta în răsaduri gratuite de flori şi posibil alte produse. Primarul speră chiar ca, peste câţiva ani, Sighişoara să devină "oraşul florilor" cel mai cunoscut din judeţ.

Florentina CĂLUGĂR

Primarul Sighişoarei, Dorin Dăneşan, a inspectat marţi zonele verzi din oraş şi a declarat, în final, închisă curăţenia de primăvară. Asta nu înseamnă că acolo unde asociaţiile de locatari sau proprietari nu şi-au făcut bine treaba, lucrările nu pot fi continuate. Însoţit de şef

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 6 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 2 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 2 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 5 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

O șoferiță a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Brăila (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii Biroului Rutier Brăila au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în parcarea Kaufland, din cartierul Viziru, a avut loc un accident cu pagube materiale. Potrivit IPJ Brăila, p

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°